Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vorbit, vineri, despre rotativa guvernamentală. Sorin Grindeanu a afirmat că nu este interesat să conducă un alt minister, după ce se va produce rotația.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat, vineri, că nu îşi doreşte să conducă un alt minister, după rotativa guvernamentală.
Numărul de ministere ar putea fi redus
„Dacă protocolul rămâne cum este în acest moment, portofoliul Transporturilor merge la PNL, e simplu. Ministerul Fondurilor Europene revine PSD şi mai sunt câteva modificări. Dacă semnatarii protocolului, PNL, PSD, UDMR şi minorităţi, vor considera că poate fi îmbunătăţit, acest lucru se va face.
Se poate ajunge, de exemplu, la concluzia că poate fi redus numărul de ministere.”, a declarat vineri ministrul Transporturilor, într-o conferință de presă, la Timișoara.
Sorin Grindeanu nu își dorește să conducă un alt minister
De asemenea, Sorin Grindeanu a afirmat că face parte din echipa PSD care poartă negocierile cu celelalte partide, dar că deocamdată nu există discuții privind viitorul guvern, ci mai degrabă privind programul de guvernare.
„Acum fac parte din echipa PSD care gestionează lucrurile din acest punct de vedere, nu suntem într-o perioadă în care să se lucreze la negocieri.
Dacă protocolul rămâne în vigoare, ministerul merge la PNL. Eu merg la Parlament, am o funcţie cu care mă mândresc, deputat de Timiş. Alt portofoliu nu îmi doresc. Nu îmi doresc la niciun alt minister.”, a mai declarat Sorin Grindeanu.
Numărul kilometrilor de autostradă din România va crește în următorii ani
Recent, Sorin Grindeanu a făcut mai multe promisiuni legate extinderea autostrăzilor și afirmă că anul 2024 va aduce o creștere și mai mare a numărului de kilometri.
,,Anul acesta vor fi minimum 100 de kilometri de autostradă sau drum expres. Anul viitor vor fi mai mulți pentru că în 2024 și 2025 se vor termina foarte multe contracte. În anul 2022, la Ministerul Transporturilor s-au semnat contracte cât în 5 ani la un loc”, a spus Ministrul Transporturilor.
După ce i s-a pus întrebarea despre gaura de 20 de miliarde de lei de la buget și dacă riscă Guvernul să rămână fără bani, ministrul a răspuns: „Nu cred, dar cheltuielile la stat trebuie reduse. Decizia guvernului de reducere eu chiar o susțin și cred că e una corectă”.
„La ministerul Transporturilor 80% din buget sunt pe investiți. Nu ai cum să tai așa ceva. Se vor face reduceri poate din zone unde procentul e cu totul altul, undei ai 80% cheltuieli curente și 20% investiții”, a afirmat Grindeanu.