Sorin Grindeanu a oferit mai multe informații despre amânarea construcţiei Terminalului 2 al Aeroportului de la Otopeni. Actualul terminal nu a ajuns la capacitatea maximă, el putând fi modernizat din fondurile proprii ale companiei care administrează aeroportul.
Sorin Grindeanu a oferit mai multe informații despre amânarea construcţiei
În ceea ce priveşte construcţia noului terminal, aceasta se poate realiza dintr-un împrumut sau în baza unui parteneriat public-privat, a subliniat ministrul Transporturilor.
Potrivit explicațiilor oferite de Grindeanu, capacitatea actualului terminal este undeva la 24-25 de milioane de călători pe an. Totuși, nu am ajuns încă acolo.
În momentul de față, suntem încă sub 20 de milioane, a spus șeful de la Ministerul Transporturilor.
„În primul rând, îmi doresc ca ceea ce câştigă această companie, ca profitul să rămână la ei, ca să poată să îl reinvestească. Eu am mai spus acest lucru: în acest moment numerele arată aşa: suntem aproape şi se va depăşi traficul pe care l-am avut înainte de pandemie. (…)
Capacitatea actualului terminal este undeva la 24-25 de milioane de călători pe an. Nu am ajuns încă acolo, suntem încă sub 20 de milioane. Asta nu înseamnă că nu trebuie avute în vedere planuri pentru construcţia noului terminal, Terminalului 2 şi investiţii în Terminalul 1 pentru că nu se exclud una pe alta. În acest moment, o parte din acest profit, deci nu bani din altă parte, ci profitul acestei companii. Dacă va rămâne în continuare – şi uite, un apel public către domnul Boloş să ne lase banii pe care îi produce compania să poată să-i reinvestească, astfel încât să crească calitatea serviciilor în aeroport”, a afirmat ministrul Transporturilor.
Sursa de finanţare a noului terminal se decide politic
În ceea ce priveşte construcţia noului terminal al Aeroportului „Henri Coandă”, ministrul a explicat că sursa de finanţare a acestuia se decide politic, viitorul terminal putând fi realizat fie dintr-un împrumut, fie prin parteneriat public-privat.
„Partea cealaltă, terminalul, studiem la nivel de guvern fiindcă sunt mai mult abordări pe care putem să le avem. Pe de o parte, putem să-l facem noi, cu împrumuturi externe, Bancă Mondială, BEI, toată lumea vrea să dea bani, sau putem să abordăm o altă cale, cea a parteneriatului public-privat, asta e o decizie politică pe care trebuie să o luăm la nivel de guvern”, a conchis ministrul.
Aeroportul Otopeni va fi modernizat
Compania Națională Aeroporturi București a semnat contractul pentru modernizarea terminalelor Plecări Internaționale și Sosiri ale Aeroportului Internațional Henri Coandă (Otopeni) București.
Contractul a fost încheiat cu o asociere a trei societăți. Are o valoare totală de peste 112 milioane lei, din fonduri proprii ale companiei.
În primul rând, va fi schimbat și modernizat sistemul centralizat de ventilație-climatizare, după ce luna trecută aeroportul s-a transformat într-o mare saună, iar pasagerii au fost nevoiți să stea la temperaturi de peste 30 de grade.
Aeroportul a fost amendat de Protecția Consumatorilor. Proiectul prevede înlocuirea serverului de gestionare a echipamentelor de climatizare.
Este planificată și realizarea unui sistem modern de comandă, control automat și achiziții de date.
Va fi instalat un nou sistem de detecție-semnalizare pentru incendiu, instalațiile electrice vor fi modernizate și vor fi instalate corpuri de iluminat LED.
Totodată, va fi suplimentat numărul de prize de alimentare pentru dispozitivele pasagerilor.