Sorin Grindeanu anunță inaugurarea lotului 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat joi, 9 noiembrie, un cadou de Crăciun pentru români. În jurul datei de 25 decembrie va fi deschis lotul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești, potrivit oficialului. Declarațiile au fost făcute în urma unei vizite pe șantierul din județul Olt.
Aici, Grindeanu a fost întrebat dacă UMB va termina lucrările pentru a deschide întregul lot, care măsoară 32 de kilometri, situați între Slatina și Colonești. Ministrul a precizat că acest lucru se poate întâmpla „Undeva în jurul Crăciunului”.
În ceea ce privește lotul 4, Grindeanu susține că lucrările sunt de asemenea destul de avansate, astfel încât va putea fi deschis la final de 2024, mai devreme cu un an față de termenul prevăzut în contract.
Ministrul oferă asigurări că „se va putea circula la sfârșitul anului viitor de la Craiova la Constanța pe autostradă”:
„În jur de 15 decembrie vor reveni. O să încerc să-l conving și pe premier să revină în zonă.
Am înțeles de la companie (UMB – n.r.) că undeva în jurul Crăciunului se va putea da în circulație acest tronson, cei peste 31 de kilometri de autostradă (sic! Drum Expres), dar vreau să rețineți acest lucru, indiferent ce se va întâmpla, dacă se va menține acest ritm, ca anul acesta se va putea circula la sfârșitul anului viitor de la Craiova la Constanța pe autostradă”, spune el.
Lotul 4 va fi finalizat înainte de 2025
Minstrul susține că finalizarea lucrărilor la lotul 3 va avea loc în decembrie, acest termen fiind „perfect realizabil”.
„Asta însemnând bucățile care lipsesc aici pe Craiova – Pitești și Autostrada din jurul Bucureștiului A0 nu centura care va face legătura cu A 2 Autostrada Soarelui. Asta e ținta, perfect realizabilă”, potrivit ministrului.
În ceea ce privește lotul 4, termenul de execuție anunțat este 2025, însă Grindeanu anunță că ne putem aștepta ca acesta să fie finalizat înainte de termen.
„Asta trebuie să se întâmple. Termenul de execuție pentru lotul 4 e 2025, dar dânșii ne-au obișnuit să termine înainte de termen.”, a precizat Sorin Grindeanu.
Pe data de 6 noiembrie, ministrul a anunțat și începerea lucrărilor pe Varianta Ocolitoare Comarnic. Acesta a precizat că valoarea proiectului, fără TVA, este de 236 de milioane de lei.