Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat pe Facebook că în ședința de Guvern de astăzi au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru Drumului Expres Bacău - Piatra Neamț, un proiect de 51 km, pentru care sunt alocate 9,13 miliarde de lei, inclusiv TVA.
Sorin Grindeanu a anunțat că au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț
Sorin Grindeanu a anunțat astăzi pe Facebook aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru Drumului Expres Bacău – Piatra Neamț, un proiect de 51 km cu un buget de 9,13 miliarde lei, inclusiv TVA.
Sorin Grindeanu a explicat că noul drum expres trebuie finalizat în termen de 48 de luni de la semnarea contractului.
Scopul principal al acestuia este de a devia traficul greu și de tranzit din municipiile Bacău și Piatra Neamț.
Conform spuselor sale, proiectul face parte din rețeaua primară TEN-T Core și va fi finanțat prin Programul Transport (PT) 2021-2027.
„Noul drum expres trebuie construit în termen de 48 de luni, după semnarea contractului și are ca scop scoaterea traficului greu și de tranzit din municipiile Bacău și Piatra Neamț.
Acest nou obiectiv de infrastructură rutieră face parte din rețeaua primară TEN-T Core, iar construcția lui este finanțată prin Programul Transport (PT) 2021-2027″, a scris Sorin Grindeanu pe pagina sa de socializare.
Marcel Ciolacu îl apreciază pe Ministrul Transporturilor pentru curajul de a închide Valea Oltului
„Nu știu dacă le lipsește bărbăția, dar exemplul domnului Grindeanu o să-i motiveze să fie mai curajoși pe viitor. Hai să fim corecți. Nu e o perioadă de guvernare ușoară care ne-am asumat-o. Timp nu poate cumpăra nimeni. În schimb, prin decizii rapide și argumentate poți câștiga acest timp din dinamica deciziilor, a spus premierul Marcel Ciolacu.
„Vreau să-l felicit pentru decizia bărbătească pe care a luat-o, până la urmă şi Guvernul României, la pachet cu înjurăturile de rigoare, dar vreau să spun foarte clar că asta ar fi dus la peste un an de zile întârzieri, cu discuţii mari şi în ceea ce priveşte finanţarea. A fost o discuţie corectă”, a declarat premierul.