Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a făcut o vizită pe șantierul Variantei Ocolitoare Timișoara Sud.
Ministrul a precizat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că este nemulțumit de evoluția lucrărilor și a cerut ca proiectul să fie monitorizat de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP).
Sorin Grindeanu a cerut monitorizarea lucrărilor
Sorin Grindeanu le-a cerut reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) să monitorizeze lucrările și a anunțat că va reveni pe șantier.
„O nouă verificare a lucrărilor pe șantierul Variantei Ocolitoare Timișoara Sud. Sunt nemulțumit de evoluția lucrărilor. În două săptămâni s-au montat doar 22 de grinzi! Vreau monitorizarea proiectului de DRDP Timișoara. Peste 2 săptămâni voi reveni să verific șantierul, în alt punct – Freidorf-Utvin.”, a scris Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
Ministerul Transporturilor a emis anul trecut autorizaţia de construire pentru proiectarea şi execuţia variantei de ocolire Timişoara Sud, în lungime de aproape 26 de kilometri.
Sorin Grindeanu a spus când va fi gata autostrada A3
Pe 31 ianurie, ministrul Transporturilor a transmis, într-o postare pe pagina sa de socializare, că a fost desemnat câștigătorul pentru ultimul lot din autostrada A3. Sorin Grindeanu speră că, dacă nu vor exista contestații, se va putea circula pe cei aproximativ 100 de km de autostradă în scurt timp.
Ministrul Transporturilor a anunțat luni, 31 ianuarie, că a fost câștigat contractul pentru lotul Chețani – Câmpia Turzii, ce face parte din autostrada A3, Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea. Potrivit declarației lui Sorin Grindeanu, contractul, cu o valoare de 363,79 milioane de lei fără TVA, a fost câștigat de o asociere româno-spaniolă.
De asemenea, oficialul a precizat că dacă nu apar contestații, în 2023 se va putea circula pe autostradă între Cluj-Napoca și Târgu Mureș.
„Sectorul de autostradă lipsă dintre Cluj și Târgu Mureș are de astăzi constructor desemnat! O asociere româno-spaniolă a câștigat contractul pentru lotul Chețani – Câmpia Turzii. Suma: 363,79 milioane de lei (fără TVA). Are la dispoziție 3 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lotului de 15,70 km finanțat din fonduri europene.
Dacă nu apar contestații și contractul va fi semnat rapid, din 2023 vom putea circula doar pe autostradă pe cei aproximativ 100 de km dintre municipiile Cluj-Napoca și Târgu Mureș”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.