„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 30 decembrie, decretul privind desemnarea domnului Sorin Mihai Grindeanu în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi listei noului Guvern, potrivit art. 103 alin. (2) din Constituţia României, republicată", a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Înainte de a prelua mandatul Grindeanu trebuie validat de Parlament, însă această etapă este un simplu detaliu în actualul context politic.

Sorin Grindeanu, fost ministru al Comunicaţiilor în Cabinetul Ponta, a fost propus miercuri premier de PSD-ALDE. Şeful statului s-a întâlnit joi cu Grindeanu la Palatul Cotroceni.

Sorin Grindeanu este născut în 5 decembrie 1973, la Caransebeş, este absolvent al Universităţii de Vest Timişoara, Facultatea de Matematică, Secţia Informatică (1992 – 1997), apoi, timp de un an, a urmat studii aprofundate, specializarea Baze de Date, Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Matematică, Secţia înformatică.

În 1999 a avut o bursă Tempus pe o perioadă de 3 luni la Universitatea Bologna – Italia, în domeniul statistică socială, iar în 2001 a făcut specializări în domeniul : Educaţia adulţilor la Institutul für Erwahscnenbildung din Frankfurt – Germania, Universidade de Aveiro, Portugalia, Metropolitan Leeds University, Marea Britanie.

În perioada octombrie 1998 – octombrie 2000 a fost preparator la Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, apoi timp de un an a fost asistent la Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, din noiembrie 2001până în ianuarie 2004 a fost director la Direcţia pentru Tineret şi Sport Jud. Timiş, în următorii trei ani a deţinut funcţia de director general adjunct la Delpack Invest SRL, timp de câteva luni, în 2008, a fost director SC Ahm Smart SRL, iar din iunie 2008 până la alegerea ca deputat a fost viceprimar la Primăria Timişoara.

Este membru PDSR din noiembrie 1996, a deţinut mai multe funcţii în organizaţia judeţeană de tineret, iar în decembrie 2003 a devenit preşedinte executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD Timiş, până în prezent fiind prim-vicepreşedinte de filială, lider al PSD Timişoara, iar în 2014 a fost desemnat preşedinte interimar al PSD Timiş. În perioada 2004-2008 a fost consilier local la Timişoara.

Citește și: Ce avere are Sorin Grindeanu