Sorin Grindeanu rezumă deciziile luate în şedinţa de Guvern de săptămâna trecută
În cursul zilei de marți, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a avut noi întrevederi cu reprezentanții transportatorilor. El a subliniat faptul că, într-un interval de mai puțin de o săptămână, au fost efectuați pașii necesari pentru punerea în aplicare a măsurilor în domeniul transporturilor.
Conform informațiilor furnizate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, marți a avut loc o nouă ședință la sediul instituției, în cadrul căreia ministrul Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu reprezentanții Confederațiilor patronale și Federațiilor semnificative din domeniul transportului rutier.
Ministrul Sorin Grindeanu a recunoscut colaborarea și sprijinul exprimat de către partenerii sociali în găsirea soluțiilor necesare pentru provocările existente în sectorul transportului rutier.
„Doar prin dialog constant putem să ajungem la rezolvările aşteptate de industrie. În mai puţin de o săptămână, am făcut paşii necesari pentru implementarea măsurilor pentru acest domeniu”, a precizat ministrul, printr-un mesaj transmis pe Facebook.
Ministrul a subliniat că, în cadrul ședinței de Guvern din săptămâna trecută, s-au rezolvat aspectele referitoare la reintroducerea toleranțelor la mase și dimensiuni pentru depășirile peste limitele maxime admise.
Aceasta s-a realizat prin adoptarea Ordonanței pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, inițiată de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Grindeanu rezumă actele normative adoptate pentru soluționarea revendicărilor transportatorilor
În cadrul aceleiași ședințe de Guvern, au fost adoptate actele normative propuse de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Prin acestea au fost rezolvate și celelalte revendicări ale partenerilor sociali.
Printre problemele soluționate s-a numărat și eliminarea diferențierii între transportul rutier național și internațional în privința acordării despăgubirilor conform Convenției CMR. În cadrul ședinței de Guvern a fost decisă și eliminarea obligativității deținerii de către șoferii de autovehicule a atestatului pentru transport agabaritic.
„1. Eliminarea diferenţierii între transportul rutier naţional şi transportul rutier internaţional în privinţa acordării despăgubirilor conform Convenţiei CMR, prevedere stabilită prin Ordonanţa pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul transportului rutier
2. Posibilitatea reducerii tarifelor Autorizaţiilor Speciale de Transport (AST) prin asigurarea competenţei Adunării Generale a Acţionarilor a CNAIR S.A. privind aprobarea tarifelor pentru prestaţiile specifice, altele decât tariful de utilizare a reţelei de drumuri. Acest aspect a fost reglementat prin Hotărârea pentru modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome „Administraţia Naţională a Drumurilor din România”
3. Eliminarea obligativităţii deţinerii de către conducătorii auto a atestatului pentru transport agabaritic. Solicitarea partenerilor sociali a fost transpusă prin adoptarea actului normativ prin care este modificată OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice”, a transmis ministerul.
În plus, în privința măsurilor care nu necesită adoptarea prin acte normative, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin intermediul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a inițiat implementarea separării fluxurilor pentru Uniunea Europeană și non-UE în punctele de trecere a frontierei, unde este posibil, pentru a reduce timpul de așteptare.
În prezent, se desfășoară procesul de identificare a soluțiilor tehnice corespunzătoare.
Alte revendicări ale transportatorilor, rezolvate de Guvern
Problema referitoare la corelarea periodicității examinării psihologice a personalului din transportul rutier cu termenele aplicate în cazul transportului feroviar a fost și ea rezolvată.
Această soluție a fost implementată la nivelul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), prin aprobarea unui ordin ministerial.
De asemenea, este necesară și obținerea aprobării corespunzătoare din partea Ministerului Sănătății pentru a completa și valida măsura în cauză.
„- corelarea Ordinului MTI 995/2011 (normele şi procedurile de control ale ISCTR) cu noile prevederi din HG 1317/2023. Măsura este în curs de implementarea prin elaborarea proiectului de act normativ de către direcţia de specialitate din cadrul ministerului.
În această perioadă, s-au constituit grupurile de lucru pentru modificarea OG nr. 49/2022 privind transportul alternativ, dar şi pentru îmbunătăţirea cadrului normativ în vederea eliminării ”pirateriei” în transporturi. Tot în cadrul grupurilor de lucru s-a stabilit să fie discutate şi găsite soluţii pentru modificarea cadrului legislativ privind condiţiile de omologare, instalare şi montare a tahografelor inteligente generaţia 2”, transmite Ministerul.