Ultimatum pentru Sorin Grindeanu? Cazurile TAROM și Valea Oltului, decisive pentru ministrul Transporturilor
Ultimatum pentru Sorin Grindeanu? Cazurile TAROM și Valea Oltului ar putea fi decisive pentru mandatul său de ministru al Transporturilor.
Zborurile anulate ale TAROM în plin sezon de vacanță și traficul închis de pe Valea Oltului au dat peste cap planurile de vacanță ale cetățenilor români. Totuși, el spune că alți oameni sunt vinovați de situația actuală.
Anularea zborurilor TAROM în plin sezon estival ar fi fost cauzată de o grevă mascată a piloților de aeronave, în urma unei negocieri eșuate privind salariile lor. Compania aeriană a recunoscut că este „într-o situație fără precedent” în fața celor 20 de curse afectate, numai luni, de piloții și copiloții săi, care s-au declarat „inapți de zbor”.
Gafele privind TAROM
În ianuarie 2024, Costin Iordache a redevenit director general la TAROM. Penultimul director general al TAROM a fost schimbat după doar două luni de zile, după ce ministrul Transporturilor ar fi girat pentru el.
În mai 2024, ministrul Transporturilor spune că realizarea unui nou terminal de pasageri, care să preia actualul flux de trafic, „nu se justifică”.
Tot atunci, un fost secretar de stat din cadrul ministerului Transportului l-a acuzat pe Sorin Grindeanu că este „rupt de realitate” și că „actualul terminal T1 funcționează la 200% din capacitate”.
Gafele privind Valea Oltului
Ba mai mult, în prima zi în care Valea Oltului a fost închisă circulației, ministrul Transporturilor a avut parte de o altă veste proastă. El a încercat să-și explice politic decizia închiderii Văii Oltului. Totuși, antreprenorii și experții în domeniul rutier nu au fost impresionați de afirmațiile sale.
„Este soluția la îndemâna birocratului indolent”, au transmis cei de la Asociația Pro Infrastructura.
La rândul lor, oamenii de afaceri l-au acuzat că decizia sa nu a fost anunțată la timpul potrivit. Închiderea circulației de pe Valea Oltului trebuie anunțată cu cel puțin trei luni înainte.
„Este regretabil felul în care am aflat că Valea Oltului, principala arteră economică rutieră a României, se închide timp de o lună. Ar fi trebuit să avem informația asta cu minimum cu 2-3 luni înainte”, a precizat directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, Radu Burnete.