Terminalul Schengen al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” va fi inaugurat săptămâna următoare
Prezent la șantierul Centurii Sud a municipiului Timișoara, Sorin Grindeanu a exprimat aprecierea pentru progresul lucrărilor la acest proiect de investiții.
Se preconizează că lucrarea va fi finalizată în vara acestui an, cel mai probabil la sfârșitul lunii iulie sau începutul lui august, având în vedere că progresul investiției se situează în prezent la peste 70%, potrivit lui Sorin Grindeanu.
„Ne aflăm cam la 71-72% (la Centura Sud, n.r.), ceea ce e un lucru bun. Probabil că la sfârşitul acestei luni, martie, vom ajunge la 75%, ceea ce ne duce în situaţia contractuală, de altfel, ca undeva, în această vară, să terminăm Centura Sud, o epopee pe care noi, timişorenii, o ştim foarte bine”, a declarat acesta.
Lucrările la Centura Timișoara Sud au început în martie 2020. Acestea valorează în total 458,5 milioane de euro și acoperă un șantier de 21 de kilometri de tronson. Odată finalizată, Centura Sud va permite o parte din trafic să fie deviat din oraș. Astfel, va contribui la fluidizarea circulației urbane.
Terminalul de Plecări Externe va avea o suprafață construită de 12.000 de metri pătrați
În ceea ce privește terminalul de Plecări Externe al Aeroportului din Timișoara, acesta va avea o suprafață construită de 12.000 de metri pătrați, inclusiv șase filtre de securitate, 18 ghișee check-in și șase porți de scanare automată a documentelor. Investiția totală se ridică la 184 de milioane de lei. Finanțarea proiectului este asigurată din trei surse:
- fonduri europene nerambursabile (POIM 2014-2021);
- bugetul de stat;
- veniturile proprii ale aeroportului.
Începând cu 31 martie 2024, cetățenii români vor avea posibilitatea să călătorească liber pe cale aeriană în interiorul Uniunii Europene și în statele asociate Schengen. Mai exact, este vorba despre Islanda, Liechtenstein, Regatul Norvegiei și Confederația Elvețiană. Începând din această dată, controalele la frontierele interne aeriene dintre România și aceste state vor fi eliminate, la fel și controalele la frontierele maritime.
Aeroportul din Timișoara se pregătește pentru două momente istorice
Amintim că Aeroportul din Timișoara se pregătește pentru două evenimente deosebit de importante. Pe de o parte, urmează să fie inaugurat noul terminal de plecări. Iar această investiție valorează de 38 de milioane de euro. Pe de altă parte, se va marca primul zbor după integrarea României în Spațiul Schengen aerian.
Cu o suprafață de 300 de hectare, Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara se numără printre cele mai extinse aeroporturi din țară. Este un punct de acces major pentru o populație de peste 2 milioane de locuitori din acea regiune a țării. Mai multe puteți afla aici.