Sorin Grindeanu speră că România nu va pierde fondurile europene
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a avertizat, luni, că România nu-și permite să rateze ținta de deficit și să piardă fondurile europene. Toate proiectele din domeniul transporturilor, de exemplu, se fac cu bani europeni. Nu este nici măcar unul cu finanțare din altă parte.
Pe scurt, dacă s-ar pierde fondurile europeni, toate lucrările s-ar opri, ar rămâne fără finanțare.
„Noi, la Ministerul Transporturilor, în ultimii doi ani aproape am dublat bugetul. La finalul lui 2021 aveam 14 miliarde de lei, acum avem aproape de 30 miliarde de lei. Sunt multe proiecte și contracte semnat. Toate aceste mari investiții sunt din fonduri UE, nu e nici măcar unul cu finanțare din altă parte.
Nu-mi permit să ajungem să discutăm de eventuala suspendare a fondurilor europene sau că nu ne încadrăm în ținta de deficit pentru că atunci toate aceste proiecte se suspendă. Nu cred că e un scenariu pe care ni-l dorim. Ungaria a ajuns în situația în care fondurile europene au fost suspendate. Economic lucrurile nu stau foarte bine pentru ei, iar acest lucru este vizibil.
Dacă UE ne taie fondurile din PNRR, la Transporturi în acest moment absolut toate proiectele rămân fără finanțare, totul se oprește. Companiile nu lucrează fără să fie plătite”, a explicat, luni, Sorin Grindeanu pentru Digi24.
El a reamintit avertismentul ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, care a spus că există riscul ca, la final de an, instituțiile să facă multe cheltuieli, iar acest lucru să ducă la o creștere bruscă a deficitului bugetar.
„Într-adevăr, trebuie să fim foarte atenți. Nu este vorba despre banii de investiții, ci despre alte cheltuieli, cum ar fi achizițiile de mobilă sau mașini care se fac de obicei în luna decembrie”, a explicat oficialul român.
Există riscul să se taie din fondurile europene?
Întrebat dacă există riscul ca, până la finalul anului, să se taie fondurile pentru proiectele din domeniul transporturilor și să fie pus să facă economie, Sorin Grindeanu a zis că el a cerut bani la rectificare și a cerut destul de mulți, dar nu s-a mai făcut. A avut discuții și astăzi cu ministrul de Finanțe că are nevoie bani.
De exemplu, doar pe partea de cofinanțare, pe luna octombrie, Ministerul Transporturilor are nevoie de 800 de milioane de lei. Este vorba despre cofinanțări pe POIM, adică pe Programul Operațional Infrastructură Mare, unde nu există un procent foarte mare de cofinanțare.
„În momentul în care vorbim de programul internațional de transporturi, acolo lucrurile sunt aproape egale, ba chiar mai mari când vorbim de rutier. Mai mult trebuie să vii de la bugetul de stat decât din fondurile europene”, a precizat Sorin Grindeanu.