Sorin Grindeanu s-a aflat la Timișoara cu ocazia semnării contractului pentru finalizarea drumului de legătură între A1 și DN69. Astfel, ministrul Infrastructurii și Transporturilor a oferit mai multe informații și a spus că va intra în lucru și un alt tronson de drum, pe Timișoara Vest.
Sorin Grindeanu a anunțat că s-a finalizat licitația pentru o nouă variantă ocolitoare
Ministrul Sorin Grindeanu a anunțat, la Timișoara, că s-a finalizat licitația pentru o nouă variantă ocolitoare, pentru județul Timiș.
Totodată, el speră ca lunile viitoare speră să fie semnat și contractul de execuție.
„Licitația pe varianta ocolitoare Timișoara Vest, suntem în fază finală de de evaluare, probabil e o chestiune de zile, nu știu dacă de săptămâni, dar de zile în care să comunicăm câștigătorul.
Pe varianta ocolitoare Vest a Timișoarei, m-aș bucura și știți că a fost una din țintele mele, să putem să semnăm contractul în lunile viitoare”, a declarat Grindeanu.
Ministrul a anunțat când se va deschide Valea Oltului
El a oferit mai multe informații și despre lucrările pe Valea Oltului. Sorin Grindeanu a declarat că acestea sunt în grafic și că traficul va fi redeschis pe 9 august.
Totodată, i-a criticat pe cei care fac „discursuri populiste” privind necesitatea închiderii circulației, făcând referire la liberali, deși nu i-a menționat în mod direct.
Ministrul Transporturilor a specificat că lucrările au avansat deja cu 40% și că constructorul se află în conformitate cu termenul stabilit.
Grindeanu a susținut o conferință de presă după semnarea contractului pentru finalizarea drumului de legătură între A1 și DN69.
Mai multe informații au venit și de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere
CNAIR a anunțat că lucrările de pe Valea Oltului au fost finalizate în proporție de 40%. Astfel, există șanse ca acestea să fie completate mai devreme decât termenul prevăzut.
Suplimentarea efectivelor a fost realizată pentru a asigura finalizarea lucrărilor înainte de termen și pentru a garanta siguranța participanților la trafic, circulația fiind permisă pe timpul nopții.
Arborii defrișați sunt trimisi către Ocoalele Silvice din zonă. Totodată, persoanele fizice care au avut suprafețe defrișate sunt compensate conform unei Hotărâri de Guvern.