Progrese importante pentru infrastructura României

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a făcut un anunț important privind progresul lucrărilor la Drumul Expres Craiova-Pitești. Potrivit acestuia, joi, 29 noiembrie, vor fi deschiși la trafic 20 de kilometri din acest drum, între localitățile Colonești și Albota, în jurul orei 14-15. Această secțiune face parte dintr-un proiect de infrastructură rutieră major, menit să îmbunătățească legătura dintre Craiova și Pitești.

De asemenea, vineri, 1 decembrie, în jurul orei 16:00, se va deschide pentru circulație o altă porțiune de 17 kilometri, între Craiova și Robănești, completând astfel o parte semnificativă a drumului expres.

Felicitări pentru constructori

Ministrul Grindeanu a subliniat că aceste deschideri vor facilita transportul rapid între cele două orașe și vor contribui la descongestionarea traficului din zonă. Lucrarea face parte dintr-un proiect amplu care vizează modernizarea și extinderea rețelei de drumuri naționale, având un impact semnificativ asupra dezvoltării economice și creșterii accesibilității în sudul țării.

„Deci, în cele două zile, vorbim de cei 37 de kilometri care vor fi dați în circulație. Eu vreau să-i fericit pe constructori, în primul rând. Au recuperat întârzierile făcute de alții înainte și au construit foarte bine și într-un ritm foarte bun”, a spus Sorin Grindeanu, evidențiind eforturile constructorilor pentru respectarea termenelor.

Importanța deschiderii pentru Craiova

Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a subliniat că deschiderea drumului expres reprezintă un pas esențial în dezvoltarea orașului.

Ea a menționat că, de-a lungul timpului, investitorii întâlniți au apreciat condițiile favorabile oferite de autorități, precum scutirea de taxe locale în parcurile industriale și acordarea de ajutoare financiare. Cu toate acestea, aceștia ridicau constant problema lipsei unei autostrăzi, ceea ce crea dificultăți în transportul mărfurilor, având în vedere că nu existau rute rapide pentru a le scoate din oraș.

„Pentru noi bătălia a început într-adevăr în anul 2017, când am intrat în Parlamentul României și în Guvern exact cu acest obiectiv: Craiova trebuie să aibă autostradă. Era, dacă vă aduceți aminte, și o mișcare în Craiova, „Craiova vrea autostradă”. S-au schimbat doi miniștri ai Transporturilor în perioada guvernării PSD de atunci tocmai pentru că ni se părea că nu înaintează suficient de repede așa cum ne doream noi acest drum expres. Într-adevăr, el a început pe mandatul de prim-ministru al domnului Sorin Grindeanu. Iată că se termină ca ministru al Transporturilor tot cu el. S-au făcut, într-adevăr, eforturi foarte mari ca să se finalizeze la timp și îi mulțumim și constructorului pentru că s-a ținut de prognoza făcută și până la urmă a recuperat foarte mult din întârzierile cauzate de prima firmă care a fost pe acest tronson. Iată că începând de astăzi o parte a acestui drum expres este finalizată și mâine aproape tot drumul expres si putem să mergem până la Constanța pe autostradă”, a spus Lia Olguța Vasilescu.

Autostrăzile nu au culoare politică

În încheiere, Sorin Grindeanu a subliniat că autostrăzile nu sunt influențate de apartenența politică, întrucât oamenii doresc să le utilizeze indiferent de orientarea politică. El a adăugat că această dorință este legitimă, având în vedere că statul român a rămas dator cetățenilor în ceea ce privește dezvoltarea rețelei de autostrăzi.

„Să știți că autostrăzile n-au culoare politică. Oamenii vor să le folosească, dincolo de culorile politice de o formă sau de alta, și e o dorință corectă, pentru că statul român a rămas dator din această perspectivă față de cetățeanul român în construcția de autostrăzi.”