Cu cine va vota, duminică, prim-vicepreşedintele PSD?
Sorin Grindeanu le-a reamintit tuturor că acuzațiile care până săptămâna trecută țineau agenda publică, în care se spunea că PSD-ul face mult rău României, erau folosite de cei care așteaptă acum susținere din partea social-democraților. P
SD nu are nevoie de un certificat care să ateste că este un partid european, social-democrații fiind cei care au finalizat negocierile cu Uniunea Europeană (UE), au introdus România în NATO și au obținut, sub Guvernul Ciolacu, aderarea la Schengen Aerian și Schengen Maritim. De aceea, el va vota duminică pentru o cale europeană, o cale care se bazează pe valori europene și euroatlantice.
„Eu sunt cât se poate de sincer şi vă spun ce cred că gândesc mulţi din membrii PSD. Să ştiţi că nu-i uşor să dai la o parte lucruri care te-au despărţit ani de zile. Şi eu cred că lucrul ăsta e valabil nu doar pentru PSD, cred că e valabil şi pentru PNL, dar eu pot să spun din punctul de vedere al PSD-ului. Lucruri care până săptămâna trecută ţineau agenda publică, lucruri în care se spunea despre cât rău e PSD-ul, de unii care acum aşteaptă susţinere de la noi. Astea sunt adevăruri pe care le ştim cu toţi, doar că suntem într-o altă realitate acum.
PSD nu are nevoie de certificat că este partid european. Mie nu-mi trebuie şi nici PSD-ului nu-i trebuie certificat că suntem partid european. PSD-ul a fost cel care a terminat negocierile cu Uniunea Europeană, PSD-ul este cel care a băgat România în NATO, PSD-ul este cel care a reuşit acum, cu guvern condus de Marcel Ciolacu să intrăm în Schengen. Deci nu avem nevoie de certificate de bună purtare şi de partid pro-european de la unii şi de la alţii. Noi am dovedit.
De aceea eu, Sorin Grindeanu, am semnat aseară acel protocol şi sigur voi vota duminică pentru o cale europeană, o cale care ţine de valori europene şi euroatlantice. Evident, cred că este acest lucru pentru că suntem într-o situaţie nu simplă. Dar să ştiţi că nu-i uşor să treci peste toate lucrurile pe care le-ai trăit din partea unora care n-au ştiut să facă nimic doar să critice. Dovadă chiar la ministerul ăsta”, a declarat, joi, social-democratul.
Cum va o susține PSD pe Elena Lasconi?
Sorin Grindeanu a fost întrebat cum se va materializa sprijinul PSD pentru Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, în turul doi. Social democratul a mărturisit că mai mult decât a declara sprijinul și a încerca să-și mobilizeze electoratul, nu se poate face altceva.
PSD a semnat alături de PNL, USR și UDMR constituirea unei majorități parlamentare pro-europene. Este foarte important ce se va întâmpla duminică, întrucât acea zi joacă un rol crucial în orice scenariu.
„Mai mult decât a declara că facem lucrul ăsta şi a încerca să-ţi mobilizeze electoratul, ce să faci altceva? Până la urmă noi am avut un candidat care nu a intrat în turul doi. Noi am fi vrut să intre candidatul nostru. Asta e viaţa în acest moment. E altcineva, asta nu înseamnă că ne depărtăm de ceea am spus, de valorile europene şi euroatlantice. Exclus acest lucru.
Prima oară trebuie să vedem ce se întâmplă duminică. Duminică avem nişte alegeri extrem de importante. Noi aseară am semnat, eu, domnul Bolojan, Dominic Fritz, Cseke Attila şi reprezentanţii minorităţilor pentru constituirea unei majorităţi parlamentare pro-europene şi care să funcţioneze şi dincolo de duminică. Haideţi să vedem, cum ar zice un clasic în viaţă, pas cu pas, de duminică încolo ce se va întâmpla. E foarte importantă ziua de duminică în orice scenariu”, a explicat Sorin Grindeanu.
Ce spun social-democrații despre documentele desecretizate de CSAT?
Prim-vicepreședintele PSD a citit o parte din documentele desecretizate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) privind campania electorală a lui Călin Georgescu și le consideră extrem de grave.
Instituțiile statului au obligația de a identifica vinovații și de a preveni repetarea unor astfel de situații în viitor. Sorin Grindeanu nu ar vrea să caute acum vinovați, însă i se par lucruri grave și spune că instituțiile statului trebuie să identifice persoanele responsabile. Aceste instituții sunt obligate nu doar să găsească vinovații, dar și să ia măsuri pentru a preveni ca astfel de evenimente să se mai întâmple vreodată în România.
Potrivit lui, dacă autoritățile aleg să ignore această problemă și să treacă mai departe, nu vor fi capabile să învețe din experiență. Pe de o parte, cei vinovați trebuie să plătească, iar pe de altă parte, instituțiile statului trebuie să găsească soluții pentru a evita situații similare în viitor.