Conform unui comunicat al Departamentul pentru Energie, Sorin Mangu a fost, până în prezent, administrator neexecutiv al CEH (din 2012) şi şef de lucrări la Departamentul de Management, Ingineria mediului, Geologie, la Universitatea din Petroşani (din 1999).
'Este important în contextul actual să luăm măsuri pentru eficientizarea CEH. Din acest motiv, am decis numirea în funcţia de administrator special a unui profesionist, cu o bună reputaţie în sectorul energetic', a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.
Privatizarea majoritară a Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA a reprezentat o condiţionalitate asumată de Guvernul României în cadrul acordului încheiat în anul 2011 cu instituţiile financiare internaţionale. Procesul se derulează în conformitate cu prevederile H.G. nr. 86/2013 pentru aprobarea strategiei de privatizare prin metoda majorării de capital social prin aport de capital privat a Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA, precizează DE.
În vederea pregătirii şi realizării privatizării, CEH a achiziţionat, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare, servicii de consultanţă juridică necesare procesului de selectare şi contractare a serviciilor de consultanţă pentru privatizare.
SURSA: Agerpres