Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.
Celelalte persoane arestate sunt: Octavian Ţurcan, Gheorghe Şupeală, Sorin Mihai, Mihai Viorel Râmboacă, Răzvan Florin Râmboacă, Zizi Anagnostopol, Daniela Braşoveanu şi Ioan Bohâlţeanu.
Sorin Ovidiu Vîntu a părăsit sediul tribunalului cu o oră înainte de anunţarea deciziei, el urmând să se predea la Direcţia Cercetări Penale.
Procurorii susţin că cele zece persoane au falimentat compania Petrom Service SA, căreia i-au produs un prejudiciu de 83.163.165 euro, fiind afectaţi 72.000 membri ai Asociaţiei Salariaţilor, care, în calitate de acţionari minoritari, nu au mai putut încasa dividendele, din cauza unor activităţi frauduloase de diminuare semnificativă a valorii acţiunilor.
Din referatul procurorilor aflăm că Vîntu avea pe card în octombrie 2007 suma de 10.000 euro, a plătit către fiica sa Ioana 56.600 de euro și către fiul său, Ionut 16722 de euro. Mircea Dinescu a primit și el 100.000 de euro înainte de Crăciunul anului 2008.
Fundaţia pentru excelenţă Vîntu a fost finanţată cu 111.197 de euro. 80.000 de euro au ajuns în contul firmei Caascorom International Trading Bali DIN Indonezia, societate la care fugarul Nicolae Popa era acţionar. Din schema procurorilor mai aflăm că pe 01.08. 2008, Vîntu a virat 200.000 de euro către Grupul Editorilor şi Difuzorilor de Presă.
Refinanţare mascată
O bancă din Chişinău, Realitatea Media, Imobiliar Network, Accent Travel and Events Bucureşti sunt alte societăţi controlate de Vântu care au fost primit câteva milioane de euro. De unde aceşti bani? Pe 5.10.2007, PSV Company SA a achiziţionat 30 de obligaţiuni emise de Stonecom Limited, valoarea contractului fiind de 30.000.000 euro. Tranzacţia s-a dovedit a fi una ce urmărea spălarea de bani, din moment ce imediat după livrarea acestei sume în conturile firmei Stonecom (controlată de acelaşi Vîntu), banii au ajuns la beneficiarii enumeraţi mai sus.
Prejudiciu de zeci de milioane euro
Printr-o altă inginerie financiară, s-au achiziţionat acţiuni emise de BC Investprivat Bank SA din Republica Moldova contra a 45 milioane de euro, în timp ce valoarea reală a acţiunilor băncii era de 6,22 milioane de euro. Banii au fost depuşi în două conturi din Cipru, de unde au luat calea firmelor controlate de SOV. Printre beneficiari se numără şi Mircea Dinescu, care a primit, la data de 23 decembrie 2008, 100.000 de euro de la Pireus Bank Cipru.