Sorin Ovidiu Vîntu, şoferul său, Alexandru Stoian, şi omul de afaceri moldovean Octavia Ţurcan vor fi cercetaţi în libertate, ca urmare a deciziei de joi a Curţii de Apel Bucureşti.
Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan au interdicţie de a părăsi ţara pe perioada cercetărilor, a decis instanţa.
Cu două voturi „pentru” şi unul „împotrivă”, completul de judecată al Curţii de Apel Bucureşti a decis punerea în libertate a celor trei, acuzaţi de favorizarea infractorului, respectiv a lui Nicolae Popa, condamnat, în lipsă, la 15 ani de detenţie pentru fraudarea a 300.000 de investitori ai FNI.
Biroul de Executări Penale urmează să trimită actele reprezentanţilor Arestului Poliţiei Capitalei, astfel ca Vîntu şi cei doi acuzaţi să fie puşi în libertate.