Potrivit unui comunicat al Parchetului General remis joi AGERPRES, în acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei foşti membri ai conducerii SC Petromservice SA, respectiv Sorin Mihai, Ioan Bohâlţeanu, Bogdan Radu Negrutzi, Gheorghe Şupeală, Rino Raichovich Graziano, Zizi Anagnastopol, Mihai Viorel Râmboacă, Răzvan Florin Râmboacă, Daniela Braşoveanu şi Octavian Ţurcan (un apropiat al lui Vîntu).
Procurorii susţin că, în cursul anului 2005, Liviu Luca a devenit, în mod indirect, acţionarul majoritar al SC Petromservice SA, prin achiziţia a 49,35% din acţiunile societăţii realizată prin intermediul companiei Elbahold Ltd (înmatriculată în Cipru), la care sindicalistul avea calitatea de beneficiar real în sensul prevăzut de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi de Directiva 2005/60/CE.
În acest mod, el a controlat activitatea ulterioară desfăşurată de Petromservice, prin exercitarea dreptului de vot al Elbahold Ltd în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, ceea ce i-a permis desemnarea unor persoane apropiate în funcţiile de membri ai Consiliului de Administraţie, director general şi director financiar.
Din probele cauzei, a rezultat că Liviu Luca era ajutat la administrarea companiei de către Sorin Ovidiu Vîntu, care a finanţat preluarea pachetului de acţiuni.
Un rol important în administrarea Petromservice avea şi Octavian Ţurcan, persoană apropiată de Vîntu, care intermedia relaţia inculpaţilor cu companiile înmatriculate în Cipru pe care le controlau şi cu băncile din această ţară.
În cursul anului 2007, Petromservice a vândut activitatea de servicii petroliere, în schimbul căreia a primit suma totală de aproximativ 325 milioane euro.
Întrucât, în aceeaşi perioadă, împotriva societăţii erau în curs de desfăşurare numeroase proceduri de executare silită pentru drepturile salariale restante obţinute de către angajaţi prin intermediul unor hotărâri judecătoreşti, Liviu Luca a hotărât ca lichidităţile societăţii să fie transferate în patrimoniul unor companii controlate de Vîntu, pentru a evita ca aceste sume să ajungă în posesia salariaţilor sau să fie distribuite ca dividende acţionarilor minoritari, mai susţin procurorii.
Anchetatorii arată că Liviu Luca a conceput, cu ajutorul lui S.O. Vîntu şi Octavian Ţurcan, un plan pentru a transfera sumele aflate în conturile Petromservice în conturile unor societăţi off shore controlate de inculpaţi, sub pretextul achiziţiei unor acţiuni cotate la bursă.
Astfel, în perioada 2008 – 2009, Liviu Luca, în calitate de acţionar majoritar, Sorin Mihai, Ioan Bohâlţeanu, Bogdan Radu Negrutzi, Gheorghe Şupeală şi Rino Raichovich Graziano, în calitate de membri ai Consiliului de Administraţie, şi Zizi Anagnastopol, în calitate de director financiar al Petromservice, au dispus încheierea mai multor contracte prin care partea vătămată a achiziţionat acţiuni cotate la bursă emise de 7 societăţi din Republica Moldova, la un preţ de aproximativ 9 ori mai mare decât valoarea la care aceste acţiuni erau tranzacţionate în aceeaşi perioadă la Bursa de Valori a Moldovei.
Scopul urmărit prin aceste tranzacţii a fost ca sumele să ajungă în patrimoniul inculpaţilor S.O. Vîntu şi Octavian Ţurcan.
Parchetul General declară că, în acest mod, Petromservice a plătit suma totală de 94.325.439 de euro pentru acţiuni, pe care le-ar fi putut cumpăra în schimbul sumei de 10.807.069 euro dacă ar fi realizat achiziţia direct de pe bursă.
‘Acţiunile erau achiziţionate de pe bursă de către inculpaţii Vîntu Sorin Ovidiu şi Ţurcan Octavian, folosind sume avansate de către partea vătămată, şi erau revândute după câteva zile către SC Petromservice SA la preţuri care erau majorate uneori de 50 de ori. Probele cauzei au relevat că aceste achiziţii nu erau utile pentru activitatea părţii vătămate, ci au reprezentat doar un mijloc de a trafica activele părţii vătămate în interesul altor persoane. Contractele au fost încheiate cu puţin timp înainte de intrarea companiei în insolvenţă, în condiţiile în care inculpaţii cunoşteau că datoriile către salariaţi nu pot fi achitate şi că insolvenţa este iminentă’, se mai arată în comunicatul Parchetului General.
În plus, procurorii susţin că S.O.Vîntu şi Octavian Ţurcan au contribuit la traficarea bunurilor din patrimoniul Petromservice prin conceperea mecanismului financiar folosit, punerea la dispoziţie a companiilor străine care au intermediat achiziţiile, identificarea societăţilor moldoveneşti ale căror acţiuni urmau să fie achiziţionate şi realizarea formalităţilor pe care le presupuneau tranzacţiile.
Toate companiile care au intermediat achiziţiile de acţiuni erau controlate de S.O.Vîntu şi Octavian Ţurcan, care aveau calitatea de beneficiari reali ai acestor societăţi.
‘În acest mod, inculpaţii Luca Liviu, Vîntu Sorin Ovidiu şi Ţurcan Octavian controlau atât cumpărătorul, cât şi vânzătorii acţiunilor, ceea ce le-a permis să stabilească arbitrar preţul plătit şi să transfere sumele de bani din patrimoniul SC Petromservice SA în patrimoniile proprii (conturile personale ale lui Vîntu Sorin Ovidiu sau conturi ale unor societăţi controlate de inculpaţii Vîntu Sorin Ovidiu, Luca Liviu şi Ţurcan Octavian). Transferul s-a realizat prin operaţiuni repetate, care au avut scopul de a ascunde originea sumelor de bani şi de a le reintroduce în circuitul comercial în România după ce au fost reciclate sub aparenţa unor finanţări acordate către persoanele juridice române controlate indirect de Vîntu Sorin Ovidiu, în special SC Imobiliar Network SA şi SC Realitatea Media SA. Banii au fost transferaţi prin operaţiuni de tip suveică, în regim repetat structurat pe mai multe verigi, în cadrul cărora aceleaşi sume au fost reciclate de mai multe ori prin transferuri repetate între companiile controlate de inculpaţi. În unele situaţii, aceeaşi sumă a fost transferată de 5 ori prin conturile aceloraşi societăţi în decurs de o lună, pentru a crea impresia că s-au efectuat 5 plăţi diferite’, precizează Parchetul General.
Potrivit probelor din dosar, Mihai Viorel Râmboacă, Răzvan Florin Râmboacă şi Daniela Lăcrămioara Braşoveanu au contribuit la săvârşirea faptelor descrise prin întocmirea unor rapoarte de evaluare pentru întreprinderile din Republica Moldova cu încălcarea normelor specifice acestei activităţi şi în care au atestat împrejurări nereale pentru a denatura valoarea societăţilor din Republica Moldova.
‘Prin falimentarea controlată a societăţii au fost prejudiciaţi indirect salariaţii, care nu şi-au putut valorifica drepturile recunoscute prin hotărâri judecătoreşti şi ceilalţi creditori ai societăţii, care nu îşi pot valorifica creanţele. Conform tabelului definitiv al creanţelor, PSV Company S.A. avea datorii totale de aproximativ 150 de milioane de euro, dintre care aproximativ 98 de milioane de euro către bugetul consolidat al statului. De asemenea, au fost fraudaţi indirect şi acţionarii minoritari ai SC Petromservice SA (aproximativ 72.000 de membri ai Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom S.A. şi 7.000 de acţionari persoane fizice), care nu au încasat dividendele ce li se cuveneau în urma vânzării serviciilor petroliere şi cărora le-a fost diminuată semnificativ valoarea acţiunilor’, declară procurorii.
SURSA: Agerpres