Sorin Ovidiu Vîntu, urmărit penal pentru falimentarea a trei bănci

Procurorii Paerchetului General au început urmărirea penală față de Sorin Ovidiu Vîntu în cazul falimentului Băncii Agricole, BID și BRS.

El este acuzat de spălare de bani și delapidare. Potrivit procurorilor, Vîntu Sorin Ovidiu l-a determinat pe Nicolae Popa să comită infracțiunea de delapidare săvârşită în dauna Fondului Naţional de Investiţii, pentru care autorul a şi fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare printr-o hotărâre rămasă definitivă în a cărei executare se află în prezent.

Totodată, învinuitul Vîntu Sorin Ovidiu i-a înlesnit lui Nicolae Popa săvârşirea infracţiunii de delapidare prin promisiunile de a-l ajuta să nu fie tras la răspundere penală şi să nu execute pedeapsa, precum şi de a tăinui sumele de bani obţinute.