Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, joi seara, că există bani prevăzuţi în buget pentru patru bănci de piele şi tot atâtea de sânge.
"Avem în buget bani pentru patru bănci de piele şi patru bănci de sânge. Bani care se rostogolesc din 2012. Suntem în faza de studii de fezabilitate. Am convingerea că le vom face şi pe acestea atâta vreme cât avem bani în buget", a spus Pintea, într-o emisiune la B1 TV.
Totodată, ministrul a menţionat că are în calcul aplicarea unor măsuri pentru a corecta problemele de organizare de la nivelul centrelor de transfuzii de sânge din ţară, în condiţiile în care ţara noastră este "o veşnică problemă criza de sânge".
"Spitalele în acest moment se descurcă la limita de avarie, dar în general este o veşnică problemă în România criza de sânge. Şi aici cred că nu am fost suficienţi de agresivi în aceste campanii în sensul bun al cuvântului pentru că există situaţii dramatice în spitale cu lipsa de sânge. Din păcate, ne mobilizăm când auzim despre un caz dramatic şi atunci simţim că trebuie să facem ceva. Poate ar trebui să simţim mai des. Dar nici politica privind centrele de transfuzii nu a fost cea mai fericită în acest moment la noi în ţară şi va trebui să facem ceva şi în acest sens", a mai spus Sorina Pintea, potrivit Agerpres.
Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti se confruntă în această perioadă cu o criză de sânge având în vedere scăderea numărului de donatori din cauza vremii nefavorabile, a declarat joi directorul instituţiei medicale, Doina Goşa.
"Noi, de regulă, stăm destul de prost cu sângele şi pe vremea asta numărul donatorilor a scăzut. Se poate vorbi de o criză, de o îngreunare a aprovizionării spitalelor cu sânge din cauza scăderii numărului de donatori. Acesta este adevărul. Noi marţi am avut o scădere a numărului de donatori cam cu 40% ceea ce înseamnă foarte mult. Pe de altă parte ne deplasăm greu spre centrele din jur. Ca să putem să facem faţă cererii spitalelor luăm şi de la centrele din jurul Bucureştiului. Având în vedere faptul că vremea este aşa cum este…. Ne bazăm doar pe centrul Bucureşti, care şi el este vulnerabil", a spus Goşa.
Ea a afirmat că într-o zi normală se prezintă la Centrul de transfuzii între 200 şi 250 de donatori, iar în ultimele zile numărul acestora a scăzut la 130.
"Într-o zi normală se prezintă la Centru în jur de 200 – 250 maxim de persoane, numai că dintre ei mai sunt triaţi, rămân cam 200. Ca să putem să asigurăm confortul spitalelor ar trebui să avem 400 de donatori pe zi. Marţi, de exemplu, au intrat 130", a arătat aceasta.