Manelistul Sorinel Copilul de Aur are parte de vești proaste înainte de sărbătorile din acest an. Instanța a anunțat decizia pentru o infracțiune comisă de acesta la începutul anului 2023.
Condamnare pentru Sorinel Copilul de Aur în prag de Crăciun
Alecu Cristian Sorin, cunoscut drept Sorinel Copilul de Aur n-are parte de vești bune înainte de sărbătorile de iarnă din acest an. Artistul a fost condamnat la închisoare pentru o infracțiune comisă la începutul anului 2023, atunci când a fost prins conducând sub influența substanțelor interzise.
Conform informațiilor, în ajunul sărbătorilor, Sorinel Copilul de Aur a fost condamnat la închisoare în urma incidentului din 2023. El a fost oprit atunci de polițiști și se afla sub influența substanțelor interzise. Sentința a fost pronunțată pe 20 decembrie 2023. De asemenea, a mai primit o pedeapsă suplimentară pentru deținerea de droguri de mare risc în scopul uzului personal.
Pedeapsă totală de 1 an și 2 luni de închisoare
Inculpatul Alecu Cristian Sorin a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. De asemenea, acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, în vederea consumului propriu, de droguri de mare risc, spune instanța.
În baza articolului 38 alineatul 1 Cod Penal și articolului 39 alineatul 1 litera b Cod Penal, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului într-o pedeapsă de 1 an de închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni (o treime din cealaltă pedeapsă), rezultând o pedeapsă totală de 1 an și 2 luni de închisoare.
Magistrații au dispus însă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 2 ani, ce se calculează de la rămânerea definitivă a hotărârii.
„În temeiul art. 93 al. 1 C. Pen. obligă inculpatul să respecte pe durata termenului de supraveghere următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței şi orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații, documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 94 al. 1 C. Pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 al. 1 lit. c-e C. Pen. se comunică Serviciului de Probațiune Bucureşti”, se arată în soluția instanței.
Manelistul trebuie să presteze și muncă în folosul comunității
De asemenea, Sorinel Copilul de Aur are obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
Manelistul trebuie să achite și 2.500 de lei pentru cheltuielile judiciare către stat, dintre care 2.000 de lei reprezintă cheltuielile pentru urmărirea penală. În plus, acesta va presta muncă în folosul comunității timp de 60 de zile. Decizia poate fi contestată în maxim 10 zile de la pronunțare.