Preţul aurului a intrat pe scădere de mai bine de două săptămâni. Pe plan internaţional metalul preţios a ajuns să se tranzacţioneze vineri la circa 1.700 de dolari uncia. Tot vineri, preţul argintului a scăzut cu circa 11%, pe plan internaţional.
La noi, aurul s-a ieftinit de la circa 186 de lei gramul, pe 9 septembrie, la 177 lei, vineri, ceea ce indică o depreciere de 4,8%.
Potrivit Wall Street Journal, investitorii nu mai consideră metalele preţioase drept un refugiu, în condiţiile în care îngrijorările cu privire la datoriile ţărilor din zona euro şi sistemul financiar instabil au copleşit investitorii din piaţă.
Mulţi investitori simt un sentiment de frustrare din cauză că nu există un progres evident în încercarea de rezolvare a acestor probleme şi de stopare a extinderii crizei la nivelul sistemului bancar regional.
"Toţi investitorii din piaţă aşteaptă un semnal că politicienii sunt capabili să ia decizii îndrăzneţe în sprijinul economiei", a declarat pentru Wall Street Journal Ross Norman, CEO al diviziei din Londra al firmei de brokeraj Sharps Pixley.
Scăderea preţului metalelor preţioase se explică prin faptul că investitorii au început să vândă plasamentele în aceste active pentru bani lichizi. În condiţiile în care problemele financiare continuă, aceştia se tem că nu vor avea suficient cash la dispoziţie pentru a îşi acoperi pierderile de pe alte pieţe.
Ce tendinţă vor urma pieţele
"Cred că temerile în privinţa lichidităţii vor împiedica preţul metalelor preţioase să crească în perioada următoare", a spus Marc Ground, analist specializat pe piaţa metalelor preţioase în cadrul Standard Bank.
Aurul, care a fost considerat de mulţi investitori un plasament de refugiu în perioadele de incertitudine economică şi politică, a cunoscut o depreciere puternică în această săptămână. Declinul a fost chiar mai puternic în cazul argintului, varianta low cost a investiţiilor în metale peţioase şi semipreţioase, acesta fiind mult mai volatil.
Cum ar putea evolua preţul aurului? Dacă ar fi să ne ghidăm după eminenţa cenuşie a pieţelor de capital, miliardarul George Soros, am putea crede că bula metalelor preţioase este aproape.
La începutul anului, acesta şi-a lichidat plasamentele în aur în valoare de 800 de milioane de dolari.