La începutul acestei săptămâni, un număr foarte mare de tranzacţii short pe dolarul australian, în valoare totală de un miliard de dolari americani au fost iniţiate via Hong Kong şi Singapore de către investitorul George Soros, scrie presa australiană.
Conform explicaţiilor date de către dealerii de pe piaţa locală, omul de afaceri de origine maghiară ar fi plănuit un nou atac speculativ pe moneda australiană, asemănător cu cel pe lira sterlină din 1992, când Soros a făcut un profit un miliard de dolari într-o singură zi.
Tranzacţiile "short selling" presupun vânzarea unui instrument financiar, în cazul de faţă dolarul australian, care nu sunt deţinute în momentul vânzării ci împrumutate de la o terţă parte, cu intenţia de a le recumpăra la un preţ mai mic.
În felul acesta, Soros, cunoscut ca omul care a spart Banca Angliei, a făcut un miliard de dolari într-o zi când a făcut tranzacţii short-selling pe lira sterlină.