Mai mulţi analişti au precizat în ultimele luni că ne-am putea confrunta cu o criză mai mare decât Marea Depresiune din anii ’30. Avertismente le-au fost aduse liderilor europeni şi de preşedintele SUA, Barback Obama, chiar dacă nici Statele Unite, cea mai mare economie a lumii, are mari probleme.
Miliardarul american propune înfiinţarea unei Trezorerii commune a Europei şi recapitalizarea băncilor, mai ales a celor vulnerabile, pe care ar trebui să le protejeze.
Cel mai important pas pe care Europa îl poate face pentru a evita o depresiune globală este "ridicarea unei protecţii împotriva contagiunii unui posibil faliment al Greciei", a spus Soroş, confom Financial Times.
"Deoarece un tratat european pentru înfiinţarea unei Trezorerii comune ar avea nevoie de prea mult timp, în acestă perioadă statele membre ar trebui să apeleze la Banca Centrală Europeană (BCE) pentru a umple acest vid. Atât băncile cât şi obligaţiunile unor ţări precum Spania şi Italia trebuie protejate. Pentru a reduce presiunea asupra obligaţiunilor guvernamentale ale unor state precum Italia, BCE ar trebui să scadă rata de discount", susţine omul de afaceri, care în acest an a intrat în top 10 cei mai bogaţi americani. Soroş este cunoscut mai ales pentru “ succesul” de a obţine miliarde pariind pe diverse monede.
El susţine că BCE ar putea încuraja ulterior statele să se finanţeze singure prin obligaţiuni cumpărate de bănci. Băncile ar putea, într-o anumită etapă, să aplice un nou discount obligaţiunilor la banca centrală, iar astfel statele s-ar putea refinanţa pentru circa 1% pe an în timpul "perioadei de urgenţă".
"Nici BCE şi nici Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară nu ar mai cumpăra obligaţiuni de pe pieţele financiare ", a argumentat acesta.
Facilitatea de stabilitate ar trebui folosită pentru a garanta şi recapitaliza băncile, care ar urma să menţină fluxurile de credit sub îndrumarea şi monitorizarea BCE.
"Aceste măsuri ar permite Greciei să intre în incapacitate de plată fără să cauzeze o prăbuşire globală. Asta ar însemna că Grecia ar fi forţată să intre în faliment. Cum s-ar descurca Grecia ar depinde de greci", a continuat Soros.
Planul ar putea fi pus în aplicare doar cu sprijinul opiniei publice, întrucât guvernele şi băncile cel mai probabil s-ar opune, crede miliardarul american.