Acum, însă, pentru prima oară în 61 de ani de carieră, Soros, 81 de ani, mărturiseşte că nu ştie ce să facă. "Este foarte greu să ştii cum poţi avea dreptate, având în vedere prejudiciul creat în timpul anilor de boom economic", spune Soros într-un interviu acordat pentru NewsWeek, înainte de Forumul economic de la Davos, de miercuri.

Acum, miliardarul este mai preocupat de cum să supravieţuiască decât cum să facă mai mulţi bani. "În vremuri ca acestea, supravieţuirea e cel mai important lucru", a precizat Soros, avertizând asupra colapsului financiar şi a izbucnirii unui război al claselor sociale. În opinia sa, lumea se confruntă cu cea mai periculoasă perioadă a istoriei moderne: una a ascensiunii "răului". "Europa se confruntă cu o cufundare în haos şi conflicte", susţine el, în timp ce spune despre Statele Unite că se vor confrunta cu revolte populare care vor reduce dramatic libertăţile civile. Sistemul economic global s-ar putea prăbuşi total, avertizează el.

"Nu sunt aici să vă înveselesc. Situaţia în care ne aflăm este cea mai dificilă dintre toate pe care le-am întâlnit de-a lungul carierei mele. Ne confruntăm cu o perioadă extrem de dificilă, comparabilă din mai multe puncte de vedere cu Marea Depresiune din anii ’30. Ne confruntăm acum cu o reducere generală în lumea dezvoltată, care ameninţă să aducă un deceniu de stagnare. Cel mai bun scenariu este un mediu deflaţionist. Cel mai rău scenariu este un colaps al sistemului financiar", spune investitorul.

Soros susţine că actuala criză economică globală este la fel de semnificativă şi imprevizibil precum sfârşitul comunismului. "Prăbuşirea sistemului sovietic a fost un eveniment destul de extraordinar şi ne confruntăm în prezent cu ceva similar în ţările dezvoltate, fără să conştientizăm pe deplin ce se întâmplă".
Acum este mai mult decât probabil că statul elen va intra oficial în incapacitate de plată în 2012, le va spune Soros liderilor de la Davos astăzi. El are de gând să îi critice pe liderii europeni care par să ştie numai cum să facă ceva doar "pentru a calma situaţia, nu şi pentru a rezolva problema". Iar dacă Angela Merkel sau Nicolas Sarkozy se ateaptă să primească ajutor din afara continentului, se înşeală. "Am fost de curând în China. Beijingul nu va veni în ajutorul Europei", spune Soros.
În privinţa Statelor Unite, miliardarul crede că diviziunile economice şi sociale se vor adânci. El susţine mişcarea "Ocuppy Wall Street", spunând că oamenii "au motive să fie frustraţi şi furioşi" în privinţa costului de salvare a sistemului bancar, un cost suportat, în cea mai mare parte, de către contribuabili, decât de acţionarii sau deţinătorii de obligaţiuni.

În ciuda îngrijorărilor sale, investitorul crede că moneda euro va supravieţui, cu greu, dar va supravieţui.