George Soros a pierdut titlul de cel mai de succes manager de fond de hedging în favoarea lui Ray Dalio, administratroul fondului de hedging Bridgewater Pure Alpha, care a a realizat anul trecut un profit de 13,8 miliarde de dolari, scrie Financial Times.
Ray Dalio, 62 de ani, a devenit foarte cunoscut în sectorul financiar după ce a publicat o analiză a crizei în care sugerează că lumea se confruntă cu o reducere a îndatorării comparabilă cu cea din anii ’30.
Profitul de aproape 14 miliarde de dolari al Pure Alpha, cel mai mare fond de hedging din lume cu active de 72 miliarde de dolari, reprezintă un nou record. Cea mai mare pierdere pentru un fond de hedging a fost consemnată anul trecut de Paulson & Co, condus de John Paulson, care a pierdut 9,6 miliarde de dolari din banii investitorilor, potrivit companiei LCH Investments, parte a grupului Edmund de Rothschild.
În funcţie de randamentul înregistrat de fonduri de la înfiinţare şi până în prezent, prima poziţie este ocupată de Dalio cu Pure Alpha (profit de 35,8 miliarde de dolari începând din 1975), urmat de Quantum Endowment Fund al lui Soros (profit de 31,2 miliarde dolari din 1973), respectiv Paulson & Co (câştig de 22,6 miliarde de dolari din 1994).
Pe ansamblu, fondurile de hedging au pierdut 123 de miliarde de dolari anul trecut, potrivit calculelor LCH. Profitul pentru fondul Quantum al miliardarului Soros a fost îngheţat în statistica LCH, întrucât acesta nu mai administrează banii altor clienţi.
Din topul celor mai performante fonduri de hedging fac parte şi Brevan Howard, Appaloosa, Caxton Global, Moore Capital Management Partners, Farallon şi SAC.