George Soros, miliardarul recunoscut pentru speculaţiile pe lira sterlină din 1992, a avertizat marţi că un vot în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană ar provoca o devalorizare mai mare a lirei decât scăderea înregistrată în "miercurea neagră" din 1992 (Black Wednesday), informează Reuters.
În 1992, Soros a utilizat fondul Quantum Fund pentru a paria că lira sterlină este supraevaluată în raport cu marca germană. Speculaţiile lui Soros au forţat Guvernul britanic John Major ca în data de 16 septembrie 1992, denumită popular "miercurea neagră" (Black Wednesday), să retragă lira sterlină din mecanismul European Exchange Rate Mechanism (ERM) pentru că nu a putut menţine lira la nivelul convenit în limitele ERM.
Într-o scrisoare trimisă cotidianului The Guardian, Soros susţine că în eventualitatea unui Brexit lira sterlină va scădea cu cel puţin 15% şi posibil cu peste 20% până la un curs de 1,15 dolari pentru o liră de la nivelul actual de 1,46 dolari pentru o liră.
"Valoarea lirei va scădea abrupt. De asemenea ar avea un impact imediat şi dramatic asupra pieţelor financiare, investiţiilor, preţurilor şi locurilor de muncă. Mă aştept ca această devalorizare să fie mai mare şi mai distrugătoare decât devalorizarea de 15% care a avut loc în luna septembrie 1992, când am fost norocos să fac un profit substanţial pentru investitorii fondului meu", se arată în scrisoarea trimisă de George Soros. De asemenea, acesta avertizează că speculatorii vor căuta să profite de Brexit. "În prezent, există forţe speculative pe piaţă care sunt mai mari şi mai puternice. Şi acestea sunt interesate de profite de orice greşeală a Guvernului şi a a alegătorilor din Marea Britanie", adaugă Soros.
Britanicii se vor pronunţa pe 23 iunie, într-un referendum, cu privire la oportunitatea părăsirii Uniunii Europene de către Marea Britanie, una dintre cele mai importante decizii ale ţării în ultimele decenii.
Un sondaj publicat în week-end a arătat că 54% la sută dintre votanţi susţin tabăra celor care doresc rămânerea în UE în timp ce 42% sunt în favoarea unei ieşiri din UE, o inversare faţă de începutul săptâmânii trecute când sondajele plasau pe primul loc grupul celor care doreau părăsirea UE de către Marea Britanie. AGERPRES