Soros a spus într-o cuvântare ţinută duminică în Italia că supravieţuirea euro va conduce cel mai probabil la o criză prelungită în sudul Europei, în timp ce nordul continentului va continua să prospere economic.
Rezultatul va fi acela că Sudul – care include Spania, Italia şi Grecia – va necesita un aflux constant de cash din partea vecinilor din Nord. „Va fi un imperiu German cu periferia drept interiorul ţării“, a spus Soros cu referire la Uniunea Europeană.
El a mai adăugat că zona euro va supravieţui cel mai probabil, deoarece o despărţire ar fi „devastatoare“ pentru statele membre, inclusiv Germania, notând că „Germania va face cel mai probabil tot ce este necesar pentru a apăra euro – dar nimic mai mult“.
Soros a emis o serie de semnale de alarmă despre zona euro în ultimele luni. În cuvintele lui Felix Salmon, un blogger specializat în finanţe de la Reuters, Soros a fost „câştigătorul detaşat al premiului persoana-despre-care-se-vorbeşte-cel-mai-mult-din-Davos“, în cadrul Forumului Economic Mondial din Davos ce a avut loc în luna ianuarie, deoarece „este fericit să aibă o onestitate brutală şi pentru că dă glas celor mai mari temeri ale nababilor“.
SOROS: Uniunea Europeană s-ar putea transforma în „Imperiul German”
5 iunie 2012, 14:21
Ultima modificare în 5 iunie 2012, 17:21
Investitorul miliardar George Soros prezice că euro va supravieţui, dar avertizează că Europa este posibil să devină un „Imperiu German“.
Etichete: criza europeana,
datorii,
george soros,
germania,
Uniunea Europeana
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Cum se pregătesc dezvoltatorii pentru finalul «Prima Casă»
- Epidemia grecească se răspândește: Un oficial spune că țara sa este următoarea pe listă
- Chinezii salvează Europa: Banca centrală chineză cumpără datoriile zonei euro
- Reţetă şoc de la falimentara AIG: Pensionare la 70-80 de ani
- VIDEO Cel mai mare iaht din lume, spionat la şantierul din Germania
- Consumul de gaze naturale se reduce. A scăzut cu 1,9% în primul trimestru din 2012
- Finanţele împrumută 3,5 miliarde lei de la băncile locale
- Băncile franceze au redus creditarea cu 200 mld. $ în T4. Vreo legătură cu promoţia BRD la depozitele în euro?
- Din 2014, 74 de ferme româneşti riscă să intre sub incidenţa plafonării subvenţiilor agricole
- Ciprul ar putea fi următoarea victimă a crizei datoriilor, după Grecia, Irlanda şi Portugalia