Investitorul miliardar George Soros prezice că euro va supravieţui, dar avertizează că Europa este posibil să devină un „Imperiu German“.
Soros a spus într-o cuvântare ţinută duminică în Italia că supravieţuirea euro va conduce cel mai probabil la o criză prelungită în sudul Europei, în timp ce nordul continentului va continua să prospere economic.
Rezultatul va fi acela că Sudul – care include Spania, Italia şi Grecia – va necesita un aflux constant de cash din partea vecinilor din Nord. „Va fi un imperiu German cu periferia drept interiorul ţării“, a spus Soros cu referire la Uniunea Europeană.
El a mai adăugat că zona euro va supravieţui cel mai probabil, deoarece o despărţire ar fi „devastatoare“ pentru statele membre, inclusiv Germania, notând că „Germania va face cel mai probabil tot ce este necesar pentru a apăra euro – dar nimic mai mult“.
Soros a emis o serie de semnale de alarmă despre zona euro în ultimele luni. În cuvintele lui Felix Salmon, un blogger specializat în finanţe de la Reuters, Soros a fost „câştigătorul detaşat al premiului persoana-despre-care-se-vorbeşte-cel-mai-mult-din-Davos“, în cadrul Forumului Economic Mondial din Davos ce a avut loc în luna ianuarie, deoarece „este fericit să aibă o onestitate brutală şi pentru că dă glas celor mai mari temeri ale nababilor“.