Sosirile şi înnoptările turiştilor au înregistrat creşteri în luna martie, cu 5,4 %, respectiv cu 6,0%, comparativ cu aceaşi perioadă a anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Statistică.
Comparativ cu luna martie 2017, în luna martie 2018 la punctele de frontieră s-a înregistrat creştere la sosirile vizitatorilor străini cu 9,5 % iar la plecările în străinătate ale vizitatorilor români o scădere cu 0,5%.
Sosirile înregistrate în luna martie 2018 au însumat 761,6 mii. Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români au reprezentat 75,4%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 24,6%.
În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,1% din total turişti străini), iar din aceştia 84,1% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Durata medie a şederii în luna martie 2018 a fost de 1,9 zile atât la turiştii români cât şi la turiştii străini.
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna martie 2018 de 933,0 mii, în creştere cu 9,5% faţă de luna martie 2017.
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna martie 2018 de 1368,2 mii, în scădere cu 0,5% comparativ cu luna martie 2017.