Soţia lui Gheorghe Dincă este o prezenţă discretă şi evită să apară în faţa camerelor de luat vederi. Antena 3 a prezentat totuşi o filmare cu aceasta, imaginile fiind surprinse în primele zile ale anchetei de la Caracal. Soţia lui Dincă a refuzat atunci să răspundă la orice întrebare a jurnaliştilor.

Soţia şi fiica lui Gheorghe Dincă au minţit de mai multe ori în faţa anchetatorilor de la începutul cercetărilor de la Caracal, în urmă cu o lună de zile. Spre exemplu, la prima audiere, Elena Dincă a spus că soţul său nu a fost niciodată violent, că avea relaţii foarte bune cu acesta, că vorbeau zilnic la telefon şi a fost surprinsă de acuzaţiile care i se aduce lui Gheorghe Dincă. Informaţia vine de la avocatul Bogdan Alexandru, care-l reprezenta atunci pe Dincă. La cea de-a doua audiere însă, Elena Dincă a povestit cum bărbatul a lovit-o la un moment dat peste faţă din cauza unui conflict domestic şi că a închis-o în afara casei.

Fiica lui Gheorghe Dincă, Daniela Dincă, declara pentru Antena 3 în data de 2 august 2019 că: „Ultima dată când eu mi-am văzut tatăl a fost anul trecut, înainte de Paşte, la înmormântarea bunicii mele.” În data de 23 august 2019, Daniela Dincă spunea în faţa procurorilor DIICOT că: „În ziua de 24.07.2019, am venit în Caracal și am trecut prin fața porții tatălui meu, însă nu am oprit. Împreună cu mine erau fratele meu, Dincă Gheorghe Daniel, și o colegă de seviciu din Arad. Fac precizarea că pe 24.07.2019, orele 10, când am trecut prin fața porții tatălui meu, am văzut două persoane ieșind din curtea acestuia, doi vecini despre care știu că se numesc Vică şi Fane”. Deşi spune că nu a oprit să-şi vadă tatăl în data de 24 iulie 2019, Daniela Dincă nu explică de ce a ales o rută ocolitoare pentru a ajunge la Dăbuleni, şi nu o rută directă.

Filmarea cu soţia lui Gheorghe Dincă poate fi văzută aici.