Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a lansat un avertisment în ceea ce privește Rusia și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. De asemenea, aceasta acuză Moscova că bombardamentele vizează ținte civile, în ciuda faptului că au spus că „nu poartă război împotriva civililor”.
Olena Zelenska, soţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a publicat o scrisoare deschisă adresată presei internaţionale, în care condamnă „uciderea în masă a civililor ucraineni”. Aceasta scrie că a fost „imposibil de crezut” că va avea loc invazia rusă, care a creat „o realitate îngrozitoare” pentru milioane de oameni, în special pentru copii.
Dar ea salută şi curajul poporului ucrainean: „Agresorul, Putin, a crezut că va declanşa blitzkrieg asupra Ucrainei. Dar a subestimat ţara noastră, poporul nostru şi patriotismul lor”.
„În timp ce propagandiştii de la Kremlin s-au lăudat că ucrainenii îi vor primi cu flori ca salvatori, ei au fost nevoiţi să se ferească de cocktail-uri Molotov”, scrie ea într-o postare pe Instagram.
Critici dure la adresa Moscovei
În același timp, soția președintelui critică Rusia pentru faptul că a spus că „nu poartă război împotriva civililor” și spune care este, de fapt, realitatea.
„Femeile și copiii noștri trăiesc acum în adăposturi antiaeriene și în subsoluri. Cel mai probabil ați văzut cu toții aceste imagini din stațiile de metrou din Kiev și Harkov, unde oamenii zac pe podea cu copiii și animalele lor de companie – prinși dedesubt. Pentru unii, acestea sunt doar consecințele războiului, pentru ucraineni este acum o realitate îngrozitoare. În unele orașe, familiile nu pot ieși din adăposturile antiaeriene timp de mai multe zile la rând, din cauza bombardamentelor nediscriminatorii și deliberate asupra infrastructurii civile”, mai scrie Olena Zelenska în postarea sa.
Exprimându-şi recunoştinţa pentru sprijinul internaţional şi eforturile de ajutorare, Zelenska face apel la mass-media globală şi restul lumii să „continue să arate ce se întâmplă aici şi să continue să arate adevărul”.
„Dacă nu-l oprim pe Putin, care ameninţă că va începe un război nuclear, nu va exista niciun loc sigur în lume pentru niciunul dintre noi”, a mai spus ea.
„Acest război este purtat împotriva populației civile, și nu doar prin bombardamente”, conchide ea.