Iubitul Elenei Udrea, apel urgent la Avocatul Poporului: Ne dorim o judecată dreaptă şi corectă
Adrian Alexandrov a apelat disperat la Avocatul Poporului, Renate Weber, „să intervină şi să intreprindă măsurile necesare pentru a sesiza Curtea Constituțională cu privire la nelegalitatea condamnării” iubitei sale.
„Zilele acestea, citind știrile apărute în legătură cu cazul Elenei, mi-a atras atenția un articol în care era redată declarația Avocatului Poporului, doamna Renate Weber, și aș dori să fac un apel public către doamna avocat. Redau mai jos declarația dânsei:
”Decizia CJUE din 21 decembrie 2021 mi se pare problematică. Nu pentru că proclamă supremația dreptului european, căci acolo unde acest drept există el face parte oricum din dreptul nostru intern, conform art 11 din Constituție. Ci pentru că deschide o portiță prin care judecători ignoranți sau de rea credință (există și aceste categorii, din păcate) vor interpreta abuziv decizia CJUE și vor înlătura obligativitatea deciziilor CCR. Practic vor încălca Legea fundamentală a României, iar de la acest moment încolo orice va fi posibil. Repet, e vorba de cei care sunt fie prea ignoranți să înțeleagă decizia CJUE, fie au o agendă proprie în afara principiilor statului de drept”.
Se pare că a avut dreptate, cazul Elenei Udrea îi confirmă afirmația. Rog public Avocatul Poporului să intervina și să intreprindă măsurile necesare pentru a sesiza Curtea Constituțională cu privire la nelegalitatea condamnării unui cetățean român, a Elenei Udrea, în urma interpretării abuzive a deciziei CJUE, așa cum domnia sa a precizat, și inlătură Constituția României.
Fac un apel la doamna Renate Weber să se implice în acest caz, și sunt convins că pentru Avocatul Poporului nu contează că este vorba despre cetățeanul Elena Udrea, sau alt cetățean român. V-ați consacrat ca fiind o femeie curajoasă. Sunteți mamă, luptați ca o mamă! Ne dorim o judecată dreaptă și corectă!”, a scris Adrian Alexandrov pe rețelele sociale.
Reamintim faptul că Elena Udrea va rămâne în continuare în arest preventiv. Decizia a fost luată joi, 14 aprilie, de judecătorii din Bulgaria. Curtea de Apel de la Sofia a confirmat tot ce s-a decis în primă instanţă la Blagoevgrad.
După ce a analizat toate actele, Curtea a decis că mandatul de arestare întrunește toate aspectele necesare. Avocaţii fostului ministru al Turismului au cerut arest la domiciliu pentru Elena Udrea, invocând faptul că are un copil mic şi probleme de sănătate.
Tot apărătorii au solicitat arest la domiciliu cu brățară electronică, pentru a putea fi urmărită. Procurorul a cerut detenție în cazul Elenei Udrea.
Cum s-a apărat Elena Udrea?
Curtea de Apel spune că, în România, Udrea a primit verdict final, iar mandatul, precizează instituţia, este din 7 aprilie 2022, nu din 2018. cum au precizat avocații. De aceea, mandatul european de arestare este valid.
Elena Udrea a încercat să demonstreze că nu are de gând să fugă și va aduce acte care dovedesc că a închiriat o locuință în Bulgaria pentru următorii șapte ani, susține Antena 3.
Mai mult, şedinţa de judecată a avut loc cu uşile închise la cererea apărătorilor Elenei Udrea. La şedinţă a participat şi apărătorul român, însă acesta a refuzat să facă declaraţii în faţa jurnaliştilor.
Avocatul fostului ministru, încrezător că statul român își va retrage mandatul european de arestare
De altfel, avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu a susținut, anterior, că este foarte posibil ca statul român să își retragă mandatul european de arestare.
Potrivit unei declarații date pentru bugetul.ro, Veronel Rădulescu a arătat că dosarul Elenei Udrea este singurul dosar în care Înalta Curte s-a pronunțat în felul acesta în contestația în anulare.
„Este foarte posibil ca statul român să își retragă mandatul european de arestare. Gândiți-vă că singurul dosar în care s-a pronunțat în felul acesta în contestația în anulare este al Elenei Udrea și, dacă ținem cont de echitatea procedurilor din justiția din România, care e prevăzută și în Constituție, și în CEDO”, a arătat apărătorul fostului ministru.
Ce șanse sunt ca Udrea să fie repusă în libertate?
Întrebat ce șanse sunt ca fostul ministru să fie repus în libertate, Veronel Rădulescu a spus că, ca în orice sistem de justiție, sunt șanse de 50 % cu 50%. “Eu alte procente nu dau”, punctat acesta.
Amintim că Elena Udrea se află în arest în Bulgaria din 7 aprilie, când a fost prinsă la vama Kulata de la granița cu Grecia, la câteva ore după ce a fost condamnată definitiv în dosarul „Gala Bute”.
Fostul ministru a spus recent că se teme de ce o așteaptă în închisoarea din România, deoarece există „un pericol real” de „distrugere fizică”. Ea susține că acest caz declanșat împotriva ei este unul politic.