Sorin Ovidiu Vîntu a ieşit din închisoare în urmă cu două săptămâni, fiind eliberat de magistrații Tribunalului Ilfov care au decis definitiv eliberarea condiţionată din închisoare a omului de afaceri. SOV se afla în închisoare din luna ianuarie a acestui an.

SOV era condamnat pentru favorizarea infractorului Nicolae Popa, omul său de încredere în afacerea FNI. El a reintrat în penitenciar numai după câteva luni de libertate. Anterior mai ispăşise o pedeapsă de un an pentru şantaj. Când se afla după gratii, a mai primit o condamnare de 6 ani şi 2 luni, în iulie 2014, pentru falimentarea companiei Petromservice, în care a fost găsit vinovat de delapidare şi spălare de bani.

Citiți și: Dormi liniștit. Sorin Ovidiu Vîntu a sărăcit

"2009-2014 – am tot umblat prin aresturi şi închisori. Şi întrebarea asta mi-am pus-o şi eu. Am subestimat capacitatea statului de la vremea aceea? Era deja un stat puternic? Răspunsul meu este nu. A început să devină un stat puternic în ultimul an. Dar până acum un an a fost un stat abuziv, nu puternic. Puterea se câştigă călcând peste cadavre. Ai capacitatea să o iei, OK. Nu o ai, iarăşi OK. Dar ca să ajungi la putere calci peste cadavre. DNA-ul a călcat peste cadavre şi a ajuns o instituţie extrem de puternică şi onorabilă în acelaşi timp. Nu-mi vine să cred că eu am ajuns admiratorul Laurei Codruţa Kövesi (n.r. – râde). Nu glumesc, n-a fost o ironie. E o realitate", a răspuns SOV întrebărilor adresate de redactorii Adevarul.

"Eu n-am lansat un anunţ de vânătoare, „vânaţi-mă, domnilor“, ferească sfântul. Domnule, hai să ne înţelegem. Dacă statul român m-ar fi prins cu ce am făcut, făceam puşcărie pe viaţă. Habar n-are ce-am făcut şi pentru ce aş fi meritat să fac închisoare. A inventat nişte cauze în schimb şi cu aceste cauze m-a arestat, nu cu ce am făcut cu adevărat. Eu nu reclam faptul că am făcut închisoare, meritam să fac închisoare. Oho, şi încă mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat ieftin. Şi nu numai eu. Enorm de mulţi oameni pe care îi vedeţi pe prima scenă de business, politică, administrativă a ţării ar merita, la fel cum recunosc eu, să facă închisoare zeci de ani de-acum înainte. Dar un stat puternic înseamnă un stat care aplică legea. Nu DNA-ul este de vină atunci când greşeşte, ci judecătorii obedienţi care nu semnalează greşelile DNA-ului. Ori de frică, ori că sunt ofiţeri acoperiţi, ori din nepricepere, cauţionează orice decizie a procurorilor de la DNA. Ei sunt răul în sistemul judiciar, nu procurorii", a mai spus SOV.

Mărirea și decăderea lui Sorin Ovidiu Vîntu

Vezi aici cum și-a risipit averea de miliarde Sorin Ovidiu Vîntu

Eu n-am lansat un anunţ de vânătoare, „vânaţi-mă, domnilor“, ferească sfântul. Domnule, hai să ne înţelegem. Dacă statul român m-ar fi prins cu ce am făcut, făceam puşcărie pe viaţă. Habar n-are ce-am făcut şi pentru ce aş fi meritat să fac închisoare. A inventat nişte cauze în schimb şi cu aceste cauze m-a arestat, nu cu ce am făcut cu adevărat. Eu nu reclam faptul că am făcut închisoare, meritam să fac închisoare. Oho, şi încă mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat ieftin. Şi nu numai eu. Enorm de mulţi oameni pe care îi vedeţi pe prima scenă de business, politică, administrativă a ţării ar merita, la fel cum recunosc eu, să facă închisoare zeci de ani de-acum înainte. Dar un stat puternic înseamnă un stat care aplică legea. Nu DNA-ul este de vină atunci când greşeşte, ci judecătorii obedienţi care nu semnalează greşelile DNA-ului. Ori de frică, ori că sunt ofiţeri acoperiţi, ori din nepricepere, cauţionează orice decizie a procurorilor de la DNA. Ei sunt răul în sistemul judiciar, nu procurorii.

Citeste mai mult: adev.ro/nfywuk