Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat marţi că piaţa muncii din România este deschisă şi pentru francezi, italieni, germani, austrieci şi le-a transmis reprezentanţilor companiilor de construcţii la o dezbatere că, în măsura în care nu există lucrători, pot să finanţeze resursă de forţă de muncă pentru a-şi termina contractele câştigate.
„În principiu, preţurile pe care sunt contractate lucrările pe care le executaţi sunt nişte preţuri competitive, ar trebui să fie satisfăcătoare pentru cel care câştigă licitaţia. În aceste condiţii, în România, preţul motorinei, al cimentului, al fierului sunt probabil la fel ca şi în ţările UE. Preţul forţei de muncă din România, dacă vă aşteptaţi să fie mai scăzut decât în celelalte ţări europene, cred că v-aţi făcut un calcul greşit. Însă România, fiind o ţară europeană, nu împiedică migrarea forţei de muncă şi vă transmit mesajul că piaţa muncii din România este deschisă şi pentru muncitori francezi, italieni, germani, austrieci şi în măsura în care nu există resursă suficientă de forţă de muncă, înainte de a şcolariza, pe preţurile pe care aţi câştigat licitaţii, puteţi să finanţaţi resursă de forţă de muncă corespunzătoare ca şi calitate, volum, astfel încât să duceţi la bun sfârşit contractele pe care le-aţi câştigat”, le-a spus Şova, la Palatul Parlamentului, reprezentanţilor constructorilor din domeniul infrastructurii rutiere, informează Agerpres.
El le-a mai spus constructorilor să nu conteze deloc „pe nevoia noastră politică de a inaugura autostrăzi care urmează să se prăbuşească, nici măcar autostrăzi care să nu corespundă din punct de vedere tehnic proiectului”, aşa cum şi l-au asumat.
„Nu este corect să vă asumaţi lucrări fără îndeplinirea condiţiilor legale privind contractarea, adică lipsa avizelor de mediu, a acordurilor şi a altor lucruri asemănătoare. Dacă acest lucru se întâmplă, sigur că (…) va trebui şi voi face o evaluare şi a capabilităţilor tehnice şi profesionale ale celor care administrează acest subiect în cadrul Companiei de Drumuri. Însă, totuşi, compania scoate nişte contracte. Ziceţi toţi că sunt rele. Eu o să vă cred că sunt rele atunci când vom avea primul contract scos la care nu se va prezenta niciun ofertant. Asta înseamnă responsabilitate, după părerea mea, şi de o parte, şi de alta, fără să fiu ipocrit. Este foarte uşor şi este multă ipocrizie să pretindem că ceea ce oferă compania este de proastă calitate după ce am câştigat. Şi am câştigat în cunoştinţă de cauză, în principiu”, a menţionat Şova.
Lucian Şova a fost prezent la Comisia pentru transporturi a Camerei Deputaţilor, la o dezbatere pe tema „Accelerarea implementării marilor proiecte de investiţii în infrastructura rutieră”, dezbatere la care au participat şi reprezentanţii companiilor de construcţii din domeniu.