S&P a îmbunătăţit perspectiva ratingului Ungariei

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a confirmat ratingul Ungariei "BBB-/A-3" şi a revizuit în creştere perspectiva acestuia, de la negativă la stabilă, ca urmare a eforturilor susţinute ale guvernului pentru consolidarea finanţelor statului. "Perspectiva reflectă opinia noastră că eforturile de consolidare vor limita deficitul bugetar al guvernului Ungariei, în pofida presiunilor negative asupra economiei", a declarat analistul S&P Kai Stukenbrock, î

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s (S&P) a confirmat ratingul Ungariei „BBB-/A-3” şi a revizuit în creştere perspectiva acestuia, de la negativă la stabilă, ca urmare a eforturilor susţinute ale guvernului pentru consolidarea finanţelor statului.

„Perspectiva reflectă opinia noastră că eforturile de consolidare vor limita deficitul bugetar al guvernului Ungariei, în pofida presiunilor negative asupra economiei”, a declarat analistul S&P Kai Stukenbrock, într-un comunicat al agenţiei de rating.

Mai puţin dependenţi de banii FMI

Normalizarea pieţelor financiare internaţionale şi a celei din Ungaria contribuie la reducerea dependenţei ţării de acordul cu Fondul Monetar Internaţional.”Revenirea graduală la normal a pieţelor financiare internaţionale şi interne au redus dependenţa Ungariei de acordul în valoare de 20 de miliarde de euro încheiat cu FMI şi UE. Considerăm că există, încă, un risc privind materializarea unor riscuri în sectorul financiar, însă cursul de schimb stabil şi îmbunătăţirea disponibilului de finanţare externă vor avea un efect pozitiv. Guvernul condus de Gordon Bajnai a continuat, din martie 2009, consolidarea fiscală începută de predecesorul său”, a adăugat el.

Datorie publică de 80% din PIB

S&P se aşteaptă ca deficitul guvernamental să crească la 4% din PIB în 2009 şi 2010, iar datoria statului să ajungă la 80% din PIB anul următor, faţă de 73% în 2007.
Deteriorarea situaţiei economice va continua să exercite presiune asupra sectorului finaciar, consideră specialiştii agenţiei de evaluare financiară.
Perspectiva stabilă reflectă opinia S&P că finanţele publice vor fi stabilizate prin măsurile susţinute de consolidare, în pofida înrăutăţirii climatului economic.

SURSA:Mediafax