În cazul Portugaliei, S&P a retrogradat ratingurile suverane la ‘BBB minus /A-3’ de la ‘BBB/A-2’, perspectiva asociată fiind negativă. Este pentru a doua oară în decurs de o săptămână când S&P decide să coboare ratingul Portugaliei. Cu toate acestea, calificativul ‘BBB minus’ este cel mai mic rating din categoria investment grade.
De asemenea, Grecia a fost coborâtă şi mai mult în categoria junk. S&P a retrogradat ratingul Greciei cu două trepte la ‘BB minus’ de la ‘BB plus’. În plus, agenţia a avertizat că ratingul Greciei rămâne sub supraveghere cu implicaţii negative, ceea ce înseamnă că ar putea fi retrogradat din nou.
Potrivit Standard and Poor’s, concluziile Consiliului European din 24-25 martie ‘confirmă aşteptările noastre că o restructurare a datoriei suverane este o posibilă precondiţie pentru a împrumuta de la Mecanismul European de Stabilitate’. În plus, liderii europeni au decis că rambursarea creditelor acordate prin ESM va avea prioritate în cazul unei restructurări a datoriei. ‘În viziunea noastră, ambele decizii sunt în dezavantajul actualilor deţinători de obligaţiuni’, a declarat analistul Standard & Poor’s, Marko Mrsnik.
Agenţia avertizează că ratingul Portugaliei ar putea fi coborât în continuare dacă următorul guvern se abate de la actualele ţinte fiscale sau dacă recapitalizarea sectorului bancar va costa mai mult de 3% din PIB. În cazul Greciei, S&P intenţionează să soluţioneze plsarea sub supraveghere în următoarele trei luni, după ce guvernul grec va da publicităţii cifrele finale privind performanţele bugetare pe 2010.
SURSA: Agerpres