Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's şi-a redus marţi estimările de creştere economică pentru zona euro, dar a precizat că zona nu se îndreaptă spre o nouă recesiune, transmite Reuters.
Într-un nou raport, S&P estimează că Produsul Intern Brut (PIB) al zonei euro va creşte cu 1,7% în 2011 şi 1,5% în 2012, în scădere faţă de estimările din luna iulie care mizau pe o creştere de 1,9% respectiv 1,8%.
Pentru Germania, principala economie a Europei, S&P şi-a redus estimările de creştere pentru 2012 la 2,0% de la 2,5% cât estima anterior, în scădere faţă de avansul de 3,3% pe care îl preconizează pentru acest an. În cazul Franţei, S&P şi-a redus estimările de creştere până la 1,7% în 2011 şi 2012, de la 2,0% în 2011 respectiv 1,9% în 2012 anterior.
În pofida acestei revizuiri, S&P a subliniat că nu crede că Europa va recădea în recesiune. ‘Continuăm să credem că o dublă recesiune va fi evitată având în vedere că există în continuare surse de creştere, deşi recunoaştem că riscurile în scădere sunt semnificative. Monitorizăm în special tendinţele înregistrate de cererea de consum în următoarele trimestre’, se arată în raportul S&P.
Având în vedere deteriorarea perspectivei economice, S&P se aşteaptă că Banca Centrală Europeană (BCE) va menţine nemodificată dobânda de bază până la sfârşitul primului trimestru din 2012.
La rândul său, Fondul Monetar Internaţional ar urma să-şi revizuiască şi el estimările de creştere. Potrivit agenţiei italiene Ansa, în cazul zonei euro FMI şi-a revizuit estimările de creştere până la 1,9% în 2011 şi la 1,4% în 2012, de la 2% respectiv 1,7% cât estima în luna iunie. În timp ce estimările de creştere pentru Germania în 2011 au rămas nemdificate la 3,2%, în cazul Franţei estimările de creştere au fost revizuite la 1,8% în 2011 şi 1,6% în 2012, de la 2,1% respectiv 1,9%, iar în cazul Italiei la 0,8% în 2011 şi 0,7% în 2012, de la 1% respectiv 1,3%.
Fondul Monetar Internaţional urmează să dea publicităţii luna viitoare noile sale estimări în raportul World Economic Outlook.