Ratingul pentru datoria pe termen lung în valută a Poloniei a fost coborât până la 'BBB plus' de la 'A minus', în timp ce ratingul pentru datoriile pe termen lung în moneda locală a fost coborât la 'A minus' de la 'A'. În plus, perspectiva asociată acestor ratinguri este una 'negativă', ceea ce înseamnă că S&P ar putea decide o nouă retrogradare a Poloniei în următoarele 24 de luni dacă cheltuielile publice şi politica monetară se vor deteriora. 

'Retrogradarea reflectă opinia noastră să sistemul separaţiei puterilor în Polonia s-a erodat semnificativ iar independenţa şi eficienţa unor instituţii cheie, precum Curtea Constituţională şi Televiziunea publică, a fost slăbită de diferite iniţiative legislative adoptate după alegerile din luna octombrie 2015', subliniază agenţia de evaluare. 

Standard & Poor's avertizează că ar putea decide o nouă retrogradare a Poloniei dacă va considera că există posibilitatea unei noi erodări a independenţei, credibilităţii şi eficienţei unor instituiţii cheie, în special a Băncii Naţionale a Poloniei. De asemenea, ratingul ar putea fi coborât dacă finanţele publice ale Poloniei se vor deteriora peste actualul scenariu de bază în condiţiile în care dezechilibrul dintre venituri şi cheltuieli se adânceşte. 

Partidul conservator Lege şi Justiţie a câştigat detaşat alegerile legislative din octombrie cu o serie de promisiuni printre care reducerea vârstei de pensionare, alocaţii de 500 de zloţi pe lună (126 de dolari) pentru copii, scutiri de impozite şi medicamente gratuite pentru persoanele în vârstă. Partidul Lege şi Justiţie, care în prezent beneficiază de cea mai importantă majoritate deţinută de un singur partid de la înlăturarea comunismului în Polonia în 1989, a semnalat deja că va permite ca deficitul fiscal să ajungă la 3,2% din PIB atât în acest an cât şi anul viitor pentru a putea să finanţeze măsurile sociale. 

Separat, Comisia Europeană a decis miercuri lansarea etapei preliminare a unei proceduri oficiale de evaluare a recentelor modificări aduse de Guvernul conservator din Polonia la legea privind Tribunalul constituţional, a anunţat prim-vicepreşedintele Executivului comunitar, Frans Timmermans. Aceasta este prima din cele trei etape ale procedurii de apărare a statului de drept, creată în martie 2014 de Comisia Europeană, dar care nu a mai fost utilizată până acum. 

AGERPRES