Creşterea puternică a creditării de consum a devenit un risc serios pentru economia Turciei, potrivit Standard&Poor’s, care avertizează că încetinirea creşterii economice, tulburările politice şi reticenţa investitorilor străini provoacă înrăutăţirea mediului operaţional al băncilor din această ţară.
Evenimentele din Ucraina au pus în umbră criza politică şi economică din Turcia, dar problemele din această ţară nu s-au diminuat, relatează New York Times.
Lira s-a depreciat joi la cel mai redus nivel din ultimele trei săptămâni, oponenţii politici ai premierului Recep Tayyip Erdogan continuând acuzaţiile de corupţie la adresa guvernului, cu mai puţin de o lună înainte de alegerile locale.
În perioada în care capitalul străin intra liber în Turcia şi alte ţări emergente, banii au fost folosiţi pentru bunuri de consum şi proprietăţi imobiliare şi nu pentru dezvoltarea unor afaceri care ar fi susţinut o dezvoltare durabilă.
Mare parte din creşterea economică rapidă înregistrată de Turcia în ultimul deceniu a provenit din cheltuielile de consum finanţate prin credite.