Agenţia de evaluare financiară Standard and Poor's ar putea îmbunătăţi 'destul de rapid' ratingul suveran al Greciei, dacă acordul pentru cel de al treilea program de asistenţă financiară anunţat luni va fi menţinut, a declarat directorul diviziei de ratinguri suverane de la S&P, Moritz Kraemer, pentru Reuters.
În data de 28 iunie, Standard&Poor's (S&P) a coborât ratingul Greciei până la 'CCC minus' de la 'CCC', apreciind că decizia Atenei de a recurge la referendum este un semnal prost pentru stabilitatea economică a ţării.
Potrivit lui Moritz Kraemer, deşi scenariul de bază pe termen lung al S&P rămâne acela că Grecia va ieşi din zona euro, acordul cu creditorii anunţat luni a redus riscul unei ieşiri imediate a Greciei din uniunea monetară, iar acest lucru ar putea conduce la o îmbunătăţire de rating în următoarele două săptămâni.
'Ar putea să se întâmple destul de rapid. Dacă va exista un program solid, care în opinia noastră este capabil să readucă economia pe creştere şi va permite sistemului financiar să înceapă să lucreze din nou, atunci acesta este mai important decât sustenabilitatea datoriei pe termen mediu', a declarat Moritz Kraemer.
Acesta a precizat că S&P este preocupat în prezent de capacitatea Guvernului grec de a trece acordul cu creditorii prin Parlament, fără pierderea majorităţii, în caz contrar urmând să fie demis sau remaniat.
De asemenea, Moritz Kraemer a spus că, deşi negocierile dure din interiorul zonei euro cu privire la Grecia au afectat imaginea blocului comunitar, S&P nu va începe să ia în calcul în mod automat riscul că orice ţară membră ar putea ieşi din zona euro.
'Nu cred că trebuie să luăm în calcul, în mod sistematic, riscul unei reveniri la moneda naţională', a subliniat Moritz Kraemer.
Liderii zonei euro au ajuns luni, în unanimitate, la un acord cu privire la Grecia referitor la un nou program de asistenţă financiară de la creditorii internaţionali (Comisia Europeană, FMI şi Banca Centrală Europeană), al treilea de acest fel în ultimii cinci ani.
Acordul pentru salvarea Greciei, convenit la summitul zonei euro, obligă Grecia să aprobe şi să aplice, într-un timp record, reforme vitale pe care le-a tot amânat de-a lungul vremii şi să accepte mai multă supraveghere din partea creditorilor internaţionali. Guvernul de la Atena are termen până miercuri să decidă asupra creşterii TVA şi să adopte actele normative privind reforma sistemului de pensii, independenţa oficiului naţional de statistică şi crearea unei autorităţi fiscale. Apoi, până cel târziu pe 22 iulie, trebuie adoptat Codul de procedură civilă pentru a înlesni activitatea justiţiei şi să fie transpusă în legislaţia greacă Directiva privind restructurarea şi dizolvarea instituţiilor de credit.
În schimbul acestor concesii, partenerii europeni au acceptat că nevoile financiare ale Greciei sunt cuprinse între 82 şi 86 de miliarde de euro şi au recunoscut necesitatea urgentă a unei finanţări de 7 miliarde de euro până pe 20 iulie şi a încă 5 miliarde de euro până la jumătatea lui august.
AGERPRES