Este anunţul momentului pentru toată România! Ce decizie s-a luat la nivel internaţional cu privire la ţara noastră şi ce prognoze au fost oferite de către reputata agenţie de rating cu privire la anii următori?
S&P Global Ratings: Ratingul suveran al României, confirmat la „BBB-/A-3”, cu perspectivă stabilă
Este vorba despre ratingul de ţară al României. Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a confirmat ratingurile suverane ale României la „BBB-/A-3”, perspectiva asociată fiind una „stabilă”.
Economia României a înregistrat o creştere puternică în primele şase luni ale lui 2022, cu un avans de 5,7% în ritm anual, în ciuda războiului din Ucraina. Totuşi, analiştii S&P se aşteaptă ca ritmurile de creştere să se reducă în următoarele trimestre.
În plus, inflaţia ridicată va afecta veniturile disponibile, limitând consumul privat, un motor important de creştere în ultimii ani. Având în vedere strategia de consolidare a Guvernului, analiştii S&P cred că noile stimulente fiscale către sectorul privat se vor modera, ceea ce va afecta cererea internă în anul următor.
Creşterea reală a PIB-ului în România va fi de circa 4% în perioada 2023-2025, indică estimările S&P, o scădere faţă de cei aproape 6% în 2021-2022, pe măsură ce revenirea cererii după pandemie va dispărea, iar inflaţia ridicată, cel puţin pe termen imediat, va limita avansul consumului.
Importanţa fondurilor europene
Cu toate acestea, agenţia de evaluare se aşteaptă ca intrările mari de fonduri de la UE să susţină activitatea economică.
„În perioada 2023-2025, credem că dezvoltarea economică a României va depinde semnificativ de executarea investiţiilor finanţate de UE”, spun analiştii agenţiei, potrivit unui comunicat de presă.
Deficitul de cont curent al ţării noatre va depăşi 8% din PIB în acest an, cel mai ridicat nivel de după 2008, dar S&P se aşteaptă să scadă începând din 2023 pe măsură ce se va modera cererea internă, unul dintre motive fiind şi planurile de consolidare fiscală ale Guvernului. Creşterea mare a PIB-ului nominal va sprijini moderarea deficitelor fiscale, ceea ce va ajuta la menţinerea datoriei guvernamentale sub 50% din PIB.
Perspectiva „stabilă” asociată ratingurilor României ia în calcul riscurile economice care decurg de pe urma conflictului din Ucraina, în principal sub forma exploziei inflaţiei şi evoluţiilor economice negative în rândul principalilor parteneri comerciali ai României, precum şi nivelul ridicat al deficitului fiscal şi deficitului de cont curent, în raport cu rezervele oferite de nivelul încă modest al datoriei externe şi datoriei guvernamentale, precum şi de viitoarele transferuri de la UE.
Ratingurile ar putea fi coborâte dacă se întâmplă asta
Totuşi, S&P Global Ratings avertizează că ar putea coborî ratingurile României în următorii doi ani dacă eforturile de consolidare fiscală pe termen mediu ale Guvernului se vor dovedi insuficiente şi nu vor reuşi să reducă deficitele sub 4% din PIB, sau în situaţia în care costurile de finanţare ale Guvernului vor creşte peste aşteptări.
De cealaltă parte, ratingurile suverane ale României ar putea fi îmbunătăţite dacă România va înregistra un ritm mare de creştere economică, în tip ce deficitul de cont curent şi deficitul fiscal se vor reduce, ceea ce sugerează o îmbunătăţire a capacităţii productive a economiei româneşti.