Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) estimează că zona euro va intra în recesiune în primul trimestru din 2012, transmite site-ul bnn-news.com, potrivit Agerpres. Totuşi, analiştii agenţiei adaugă că în a doua jumătate a anului viitor zona euro va reveni pe creştere.
S&P estimează că zona euro va înregistra o uşoară recesiune în primul trimestru din 2012 şi o creştere moderată în a doua jumătate a anului viitor. Declinul care afectează deja economiile din Spania, Portugalia şi Grecia ameninţă să se extindă către alte state, inclusiv Germania şi Franţa, avertizează S&P.
Şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) a avertizat luna trecută că zona euro pare să fi intrat într-o ‘uşoară recesiune’ urmând să stagneze în 2012 din cauza crizei datoriilor, iar un eveniment negativ în zona euro ar putea avea consecinţe devastatoare pentru toate ţările dezvoltate.
În raportul său semestrial cu privire la perspectivele economice, OECD şi-a revizuit semnificativ în jos estimările faţă de precedentele prognoze publicate în luna mai a acestui an. Potrivit OECD, ritmul de creştere a economiei mondiale va încetini la 3,8% în acest an (în loc de 4,2% cât estima în luna mai) şi la 3,4% anul următor (în loc de 4,6%).
Pentru zona euro, revizuirea este şi mai drastică, OECD estimând că în acest an PIB-ul zonei euro va creşte cu 1,6% (în loc de 2%) urmând ca în 2012 să înregistreze un avans de numai 0,2% (în loc de 2% cât estima anterior).
De asemenea, OECD prognozează că în ultimul trimestru al acestui an şi în primul trimestru al anului următor economia celor 17 state din zona euro va înregistra o contracţie de 1% , respectiv 0,4%.
OECD recomandă Băncii Centrale Europene să-şi majoreze achiziţiile de obligaţiuni guvernamentale şi să continue procesul de reducere a dobânzii de referinţă. ‘Perspectivele slabe pentru economia zonei euro şi scăderea inflaţiei sunt argumente puternice pentru noi reduceri ale dobânzii de bază’, susţine OECD.