Incompetența și corupția din vămi costă statul peste un miliard de euro pe an. Autoritățile de la frontieră reușesc să „vadă“ numai câteva procente din ilegalitățile care au loc sub ochii lor.
Fumătorii autohtoni consumă anual cam 32 de miliarde de țigări, arată datele marilor producători. Din care nouă miliarde (reprezentând cam 27-30% din produsele de tutun comercializate în România) sunt de contrabandă. Cât de bine își fac treaba autoritățile?
„În 2010, structurile ministerului au confiscat peste 205 milioane de țigarete, cu o valoare de piață de peste 20 de milioane de lei“, anunța ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș. Luate separat, datele raportate de Poliția de Frontieră (108 milioane de țigări de contrabandă) și de IGP (150 de milioane de țigări confiscate în primele nouă luni) ar putea indica un total de circa 300 de milioane de țigarete. De cealaltă parte, ANAF, prin Autoritatea Națională a Vămilor și Garda Financiară, a confiscat în primele trei trimestre ale anului trecut 132 de milioane de țigări. Cel mai probabil, cantitatea totală de țigări de contrabandă capturate în 2010 variază între 400 și 500 de milioane de bucăți.
Mai exact, 97-98% din produsele de tutun care ajung la frontieră pătrund în țară și cam 95% din ele ajung la consumatorii finali. Cifrele de mai sus ne pot oferi indicii și asupra câștigurilor ilegale aduse de corupția de la graniță. Dacă presupunem că numai jumătate (deci vreo patru miliarde de țigări, echivalentul a 20 de milioane de cartușe) din tutunul de contrabandă intră în țară cu șpaga „standard“ de un euro pe cartuș, rezultă un câștig anual de 20 de milioane de euro pentru vameșii și polițiștii de frontieră corupți.
Contrabanda cu țigări nu este, însă, decât cea mai vizibilă ilegalitate care are loc la frontierele României. Prezent într-o emisiune la TVR, Vasile Blaga, fost ministru de interne și fost șef de vamă, a declarat că există tipuri de contrabandă mult mai profitabile și cu mult mai mare impact asupra finanțelor publice. „Vezi traficul de legume-fructe, pentru care nu se plătesc taxe vamale, impozite și TVA, sau cel de produse energetice“, a exemplificat Blaga.
Țigările, vârful aisbergului
Produsele contrafăcute, de exemplu, reprezintă una dintre marile probleme. Se estimează că, la nivel mondial, contrafacerile ar putea reprezenta 250 de miliarde de dolari (circa 2% din comerțul global). În 2009, autoritățile europene au depistat 117 milioane de articole falsificate. Două treimi din acestea proveneau din China, 15% din Emiratele Arabe Unite (în special medicamente și cosmetice) și câte 4% din Egipt (mai ales jucării) și Cipru (cu precădere țigări).
Cele mai mari capturi au avut loc în Grecia (23 de milioane de bucăți), Olanda (18 milioane) și Italia (13 milioane de produse contrafăcute). În România, au fost confiscate, în aceeași perioadă, 7,7 milioane de falsuri, de trei ori mai multe decât în 2008. Principalele porți de intrare pentru imitații sunt portul Constanța (unde contrafacerile ajung în containere, în special din Asia) și granița de sud (unde ajung mai ales produsele falsificate din Turcia).
Nu există estimări credibile asupra raportului dintre mărfurile care sunt capturate și cele care ajung pe piață, însă o simplă vizită în angrourile din marile orașe poate sugera că celor de la graniță le trec pe sub nas cantități imense de falsuri. Uneori, cu bună-știință: potrivit procurorilor DIICOT, un vameș din Sibiu și un polițist de frontieră de la Borș au primit câte 2.500-3.000 de euro fiecare pentru a nu controla un tir cu parfumuri contrafăcute ce trebuia să ajungă în Olanda. Și mișcarea a avut loc de cel puțin cinci ori.
Traficul cu metale prețioase, droguri, armament sau mașini furate reprezintă și el o provocare majoră. Chiar dacă în cele mai multe cazuri infractorii mizează pe noroc și nu pe complicitatea vameșilor sau a polițiștilor de frontieră, nu sunt rare cazurile în care oficialii primesc bani pentru a le deveni complici.
Minus pentru stat
Pierderile din contrabanda cu diverse produse pot fi estimate la mult peste un miliard de euro anual (cam 900 de milioane de euro anual reprezintă numai taxele și impozitele pierdute din cauza traficului cu țigări). Vameșii reușesc, oficial, să depisteze doar o mică parte din infracțiunile ce au loc sub ochii lor: în 2009, au sesizat ilegalități care au produs daune de 75 de milioane de euro bugetului, iar în primele nouă luni din 2010 au depistat fraude de 63 de milioane de euro.
Imposibil de spus este cât pierd statul și economia în ansamblu din cauza unor fraude transfrontaliere mult mai elaborate decât introducerea în România de marfă de contrabandă. De la clasicele diminuări ale valorii măfurilor importate, pentru a plăti taxe mai mici, s-a ajuns la supraevaluări ale exporturilor, pentru obținerea de rambursări sau compensări de TVA necuvenite, la realizarea de tranzacții intracomunitare sau de importuri pe societăți „fantomă“, pentru a evita plata taxelor, la utilizarea unor firme străine-tampon pentru „indigenizarea“ intracomunitară a mărfurilor importate, sau la importarea de bunuri în regim suspensiv de acciză, care sunt vândute mai departe fără a se plăti accizele. În unele dintre aceste cazuri „tunurile“ au loc cu ajutorul unor angajați din vămi.
Cât costă şpaga pentru firme?
Lucrătorii vamali sunt, în percepţia firmelor, dar şi a cetăţenilor obişnuiţi, cea mai coruptă categorie profesională. Datele sunt analizate de Banca Mondială, în rapoartele întocmite din 2001 până în prezent. Cel mai recent document, în acest sens, din ianuarie 2011, arată că cel puțin 20% dintre companii spun ca dau, frecvent, mită în vămi. Motivele cele mai invocate sunt în directă legătură cu birocraţia excesivă. Antreprenorii argumentează, în primul rând, că „şpaga“ grăbeşte procedurile de import.
De altfel, BM pune în corelaţie imediată numărul mare de plăţi, timpul consumat de firme şi declaraţiile stufoase pe care acestea le au de completat cu mărimea corupţiei. Potrivit instituţiei, acolo unde administrarea vamală este greoaie, riscul de a da mită creşte cu câteva procente pentru că firmele sunt nevoite să intre, mult mai des, în contact nemijlocit cu vameşii. Prin urmare, o legislaţie mai simplă, cu formulare şi plăţi online, micşorează amploarea corupţiei. Pe de altă parte, reglementarea excesivă anticorupţie nu se transpune, neapărat, în practică. Observatorii internaţionali apreciază că, în cazul României, deşi există o legislaţie strictă, aplicarea ei este precară.
Deşi era de aşteptat ca, odată intrată în clubul select european, România să devină tot mai curată pentru afaceri, BM constată o deteriorare abruptă a percepţiei asupra corupţiei după 2005. Cum se traduce această opinie în economie? Volumul investiţiilor străine scade pe măsură ce gradul de corupţie creşte. Acest fapt este confirmat de investitori care spun că, în România, corupţia este al doilea obstacol în calea afacerilor.
Statul complică lucrurile
La nivel global, costurile corupţiei sunt estimate la un trilion de dolari, de către un expert al Băncii Mondiale. Pierderile firmelor, dar şi ale statelor au impact în toată economia, iar vămile, în funcţie de valoarea importurilor dintr-o ţară, pot influenţa decisiv evoluţia economică. Explicaţia este simplă: firmele care dau mită plătesc, de fapt, o taxă informală, care, apoi, este recuperată de la consumatori sau este parţial transferată angajaţilor şi creditorilor. În consecinţă, cererea scade, iar costurile de producţie sunt mai mari. Din păcate, companiile care recurg o dată la şpagă ajung captive ale unui sistem viciat. Potrivit experţilor, cine dă mită o dată va da mereu, iar statisticile o confirmă.
Condiţiile socioeconomice, în principal salariile insuficiente ale vameşilor și polițiștilor de frontieră, dar şi managementul statului alimentează corupţia. În ultimii ani, tot ceea ce a făcut Guvernul a fost să dea noi ordonanţe şi hotărâri ca să combată corupţia. În fapt, doar au complicat administrarea şi au obligat firmele să caute căi de ocolire a piedicilor birocratice, prin plăţi informale. Studiul BM din 2011 confirmă nemulţumirile exprimate de mediul de afaceri, plasând România pe locul doi în UE, după Ungaria, în topul costurilor corupţiei pentru companii.
