Deși, conform cifrelor, România are una dintre cele mai scăzute rate ale șomajului din zona Sud Est și Centru a Europei (5,8% în 2012, în scădere față de 6,6% în 2011), nu acesta este singurul indicator relevant pentru a măsura deficitul de locuri de muncă din economie.
350 de EUR salariul mediu brut, productivitatea muncii în agricultură de 4 ori mai mică decât media europeană și numărul imens de români care lucrează sau caută de lucru în altă parte ne dau un mesaj cât se poate de limpede: românii găsesc de muncă în țara lor, dar nu găsesc locuri de muncă să le satisfacă un minim al așteptărilor.
Șomajul acesta, greu de măsurat, dar foarte vizibil, se măsoară în acei oameni care sunt prizonierii unui loc de muncă sau își privesc actualul loc de muncă drept o tranziție spre ceva mai bun.
Auzim de asemenea că unul din obiectivele guvernărilor noastre este crearea de locuri de muncă. O pârghie importantă este acordarea de subvenții pentru investițiile care crează aceste „slujbe”.
Beneficiarii privați de fonduri nerambursabile, naționale sau europene, știu lecția: investești X lei, autoritatea pune și ea Y lei, dar trebuie să creezi Z locuri de muncă pe care să le păstrezi Ț ani. Simplu? Nici pe departe.
