Spania și-a modificat părerea pentru vaccinul AstraZeneca. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Carolina Darias. Potrivit acestuia, Spania a ridicat vârsta maximă pentru administrarea vaccinului anti-COVID-19 al companiei AstraZeneca de la 55 la 65 de ani, notează AFP, citată de Agerpres.
„Limita de vârstă stabilită la 55 de ani este eliminată şi extinsă la 65 de ani”, a declarat ministrul sănătăţii într-o conferinţă de presă.
De menționat este faptul că, în primă fază, autorităţile spaniole au limitat utilizarea acestui vaccin la cei cu vârsta sub 55 de ani, deoarece datele testelor clinice au fost mai limitate pentru persoanele în vârstă. Totuși, odată cu autorizarea sa europeană din ianuarie, alte studii clinice pe persoane cu vârsta peste 55 de ani au demonstrat o eficienţă mai mare, iar alte ţări au ridicat vârsta maximă pentru inoculare.
Trebuie subliniat și faptul că, decizia luată de Spania vine în contextul în care țara a decis să reia începând cu ziua de miercuri vaccinările cu AstraZeneca, după ce joi Agenţia Europeană pentru Medicamente a apreciat produsul companiei britanico-suedeze „sigur şi eficient.
Spania a suspendat vaccinul AstraZeneca
Ma multe țări europene, printre care și Spania au decis la 15 martie, să suspende administrarea vaccinului AstraZeneca ca măsură de precauţie în faţa unor grave şi rare cazuri suspecte de cheaguri de sânge.
Până în prezent, Franţa este una dintre țările care a reluat deja vaccinarea cu AstraZeneca. Cu toate acestea autoritățile au recomandat de vineri să o rezerve persoanelor cu vârsta de peste 55 de ani, deoarece cazurile suspectate de tromboză au fost observate numai la persoane cu vârsta sub 55 de ani.
Deși vaccinarea cu AstraZeneca a fost reluată, potrivit un studiu de opinie YouGov publicat luni, mulţi europeni rămân foarte sceptici cu privire la siguranţa vaccinului, deci este posibil să nu îl mai facă.
În ceea ce privește situația din Spania, aici, reluarea şi extinderea vaccinărilor cu AstraZeneca ar urma să accelereze campania, în timp ce guvernul intenţionează să vaccineze 70% din populaţie până la sfârşitul verii.
De menționat este faptul că, până în prezent, această ţară cu 47 de milioane de locuitori a vaccinat complet peste două milioane de persoane cu cele două doze şi a administrat mai mult de şase milioane de doze în total, împreună cu celelalte vaccinuri de la Pfizer/BioNtech şi Moderna.
Totodată, Spania se numără printre ţările europene cele mai afectate de pandemie. De la debutul pandemiei și până în prezent, aceasta a numărat peste 3,2 milioane de cazuri confirmate şi peste de 73.000 de decese.