Spania intenţionează să depăşească recordul de 65 milioane de turişti străini înregistrat anul trecut, datorită expansiunii turismului pe litoral, a anunţat, luni, ministrul spaniol al Industriei, Energiei şi Turismului, Jose Manuel Soria, transmite Prensa Latina. "Anul acesta Spania va primi mai multe milioane de vizitatori străini comparativ cu 2014, deoarece gradul de ocupare în zona litoralului a ajuns la 100%, iar în alte regiuni la 70 – 80%", a explicat Jose Manuel Soria, într-un interviu acordat agenţiei spaniole de presă EFE.

Luna trecută, autorităţile de la Madrid au anunţat în primul semestru din 2015 un număr record de 29,2 milioane de vizitatori străini, cu 4,2%, respectiv 1,2 milioane persoane, mai mulţi decât în perioada similară din 2014. Numai în iunie, Spania a primit 6,7 milioane de turişti străini, cu 1,4% mai mulţi decât în iunie 2014, stabilind un nou record istoric pentru această lună.

 

Peste un sfert dintre turiştii străini (25,2%) au ales Catalonia drept destinaţie pentru sejurul lor în Spania, un număr de 7,4 milioane de vizitatori străini preferând această regiune din nord-estul Spaniei în primul semestru, în creştere cu 4,4% în ritm anual. Urmează insulele Canare, insulele Baleare şi Andaluzia. Dacă tendinţa continuă, este foarte probabil ca Spania să înregistreze în 2015 al treilea an consecutiv record de după 2013 (când au fost 60,6 milioane de turişti) şi 2014 (65 milioane de vizitatori străini). Analiştii se aşteaptă la 68 milioane de turişti străini în Spania, anul acesta.

Turismul are un aport de 10,9% la Produsul Intern Brut al Spaniei, conform datelor Institutului Naţional de Statistică. Renumită pentru soarele şi plajele sale, Spania primeşte mai mulţi turişti străini după primăvara arabă din 2011, evenimentele din acel an reorientând o parte dintre turiştii care se îndreptau spre ţări precum Egipt sau Tunisia.

Sursa: AGERPRES