Banca centrală a Spaniei a anunţat luni că preia controlul la mica instituţie în dificultate, Banco de Valencia, aceasta fiind a patra intervenţie publică în sectorul bancar spaniol afectat de spargerea bulei imobiliare în 2008, transmite AFP.
"Banca centrală a decis să-i înlocuiască pe administratorii Banco de Valencia în scopul stabilizării şi recapitalizării, urmând ca ulterior să fie scoasă la vânzare către o altă entitate printr-un proces concurenţial", a anunţat Banca centrală a Spaniei într-un comunicat.
Pentru a prelua Banco de Valencia, Banca centrală a Spaniei va injecta, prin intermediul Fondului de sprijinire a sectorului bancar (Frob), până la un miliard de euro în capitalul Banco de Valencia şi de asemenea îi va deschide o linie de credit în valoare de două miliarde de euro.
Banco de Valencia a recunoscut încă de la începutul lunii noiembrie că are nevoie de noi capitaluri pentru a se refinanţa.
Aceasta este a patra naţionalizare temporară a unei bănci spaniole de la debutul crizei financiare. În luna martie 2009, Banca centrală a Spaniei a intervenit pentru salvarea Castille-la-Manche (CCM),pe care ulterior a vândut-o unei alte case de economii, Cajastur. În luna mai 2010 însă Banca centrală a Spaniei a preluat controlul la Cajasur, pe care ulterior a vândut-o către BBK. În luna iulie 2011, Banca centrală a Spaniei a naţionalizat Caja Mediterraneo (CAM), pe care încearcă acum să o vândă.
SURSA: Agerpres