Anunţul a fost făcut vineri, la sfârşitul şedinţei săptămânale de guvern, pe durata căreia au fost aprobate primele măsuri cuprinse în reforma fiscală. Concret, lucrătorii autonomi din Spania care încasează profituri sub limita menţionată vor avea impozite reduse, de la 21%, potrivit viitoarelor prevederi, ce vor fi aplicate treptat, pe durata următorilor doi ani.

Proiectul reformei fiscale a fost adoptat în urmă cu două săptămâni de guvernul spaniol, iar măsura cea mai importantă prevede ca impozitul pe venit perceput persoanelor fizice să scadă cu o medie de 12,5% de anul viitor. În plus, angajaţii care câştigă sub 12.000 de euro pe an sunt scutiţi de plata impozitelor.

În cadrul reformei fiscale, guvernul a prevăzut de asemenea un nivel unic de impozitare de 25% pentru societăţile comerciale. Acest lucru înseamnă că marile companii vor plăti mai puţine impozite (de la 30%), iar nivelul rămâne acelaşi pentru companiile mici şi mijlocii.

AGERPRES