Forțele de ordine spaniolă deplasate în Lavapies, un cartier din Madrid unde locuiește o importantă comunitate de imigranți, s-au confruntat cu manifestanți nervosa care au dat foc pubelelor, unei motociclete și au aruncat cu pietre în polițiștii antirevoltă și pompieri.
Manifestanții au transmis că procesul lor are legătură cu moartea lui Mmame Mbage, un senegalez de 35 de ani, sosit în urmă cu aproximativ 12 ani în Spania cu un vapor și care își câștiga traiul vânzând genți sau parfumuri direct pe trotuar.
Conform serviciilor de urgenţă, Mbage a fost găsit inconştient pe o stradă din Lavapies şi nu a putut fi reanimat.
Dar, conform altor vânzători stradali care pretind că au fost martori, Mbage era urmărit cu motocicleta de poliţia municipală şi s-a prăbuşit.
Spania este al treilea cel mai important punct de intrare a migranţilor care încearcă să se instaleze în Europa, cu aproape 23.000 de sosiri în 2017.
În prezent, românii reprezintă cea mai mare comunitate de străini din Spania. Conform datelor disponibile de la autorităţile spaniole, numărul românilor rezidenţi în Spania este de puţin peste 1 milion de personae, potrivit site-ului Madrid.mae.ro. Este o comunitate activă, puternică, bine integrată în mediul spaniol, care joacă un rol deosebit de important în dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi reprezintă un important contributor la dezvoltarea economiei spaniole, dar şi a celei româneşti.