Lucrările vor începe în luna octombrie a acestui an. Investiția se va ridica la 230 de milioane de euro, iar complexul hotelier va include 200 de apartamente de lux. Promotorul acestui proiect este compania daneză Bahía Fenicia Residencial.
Directorul companiei, Jesper Brinkmann, a spus că viitorul hotel va avea circa 600 de angajați și că lucrările se vor desfășura în trei etape, prima fază urmând să se încheie la finalul lui 2013, când vor fi gata 180 de camere, inclusiv 50 de apartamente private. A doua și a treia etapă va consta în construirea a 200 de locuințe, ”de acceași înaltă calitate ca și hotelul”, care vor fi gata în intervalul 2014-2015.
Managementul hotelului va fi asigurat de Banyan Tree Holdings din Singapore. Compania asiatică operează 30 de hoteluri și 60 de centre spa, inclusiv trei terenuri de golf, printre cele mai luxoase din zona Asia-Pacific.
Viitorul hotel de șase stele dorește să promoveze Spania ca o destinație turistică de lux, care să fie atractivă pentru piața asiatică, în special pentru cea chineză.
Spania, primul hotel de 6 stele din Europa
28 martie 2011, 16:56
Ultima modificare în 28 martie 2011, 19:56
Primul complex hotelier de șase stele din Europa urmează să fie construit în Spania, în Andaluzia, conform cotidianului spaniol, El Pais.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Câte maşini electrice s-au vândut în România de la începutul anului
- Cât te costă să ajungi la nunta Prințului William
- Ford închide o fabrică din Belgia
- Jeffrey Franks:”România va ieşi din recesiune în martie”
- Manifest pentru corectitudine în aglomeratul segment SUV
- Primul exemplar Ferrari FF ajunge, în ţară, în iunie
- Prețurile biletelor de avion decolează din cauza țițeiului scump
- Vrei să îţi cumperi o maşină? Află care sunt cele mai fiabile automobile
- Se pregătește o nouă bătălie din războiul prețurilor pe piața auto
- Deficitul bugetar a ajuns la 0,43% la sfârşitul lui februarie, alunecând cu 3,2 miliarde lei